"Astăzi am participat la ședința convocată de președintele organizației în care activez, primarul Cătălin Martinuș, la PSD Dobrovăț. A fost o discuție foarte serioasă cu membrii de partid în care s-au atins două subiecte cu greutate", a scris Cătălin Ivan, pe pagina sa de Facebook.
Europarlamentarul PSD a adăugat că "În primul rând, membrii au adus în prim plan șansele PSD la alegerile de anul viitor. Oamenii din Dobrovăț privesc cu îngrijorare calendarul de reformare al partidului, problema cea mai mare fiind refuzul cu obstinație de a se discuta serios despre mesajul contra PSD dat de populație la alegerile prezidențiale. Deja suntem în întârziere, iar ascunsul după deget ne poate face să pierdem alegerile".
"În al doilea rând, am prezentat unul din punctele importante ale noului program politic pentru PSD, așa cum îl propun eu și echipa din care fac parte. În virtutea restaurării democrației în partid, consider esențial ca Președintele PSD SĂ FIE ALES DE TOȚI MEMBRII DE PARTID DIN ȚARĂ, nu doar de delegați. Astfel dispar jocurile de culise și pericolul unui președinte captiv unor grupuri de interese și capătă legimitatea partidului pe care îl va conduce", a conchis Cătălin Ivan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva