Cătălin Ivan, atac dur la Băsescu: „Are un comportament schizoid”
Liderul PSD din Parlamentul European, Cătălin Ivan, a declarat miercuri, că preşedintele Traian Băsescu are un comportament schizoid, punctând că şeful statului încearcă să ducă toată campania electorală şi scena politică în zona trivialităţii şi a primitivismului politic, potrivit NewsIn.
„Traian Băsescu a lăsat deoparte bunul simţ, buna creştere, bunacuviinţa şi încearcă să ducă toată campania electorală şi scena politică în zona trivialităţii şi a primitivismului politic. (...) Traian Băsescu are un comportament total nefrecventabil în Europa, am mari îndoieli ca Angela Merkel sau Barroso sau orice alt lider european cu care se laudă Traian Băsescu că ar avea relaţii personale ar accepta în Germania, în Portugalia sau în alt stat al Uniunii Europene un astfel de comportament. Se pare că nu a înţeles dl Traian Băsescu o realitate simplă, Consiliul European nu este o tavernă de port. Nu poţi să vorbeşti ca la mahala dintr-o funcţie atât de importantă. În ce ţară aţi văzut un preşedinte de stat cu un asemenea limbaj la adresa primul-ministru, unui fost prim - minsitru, unui preşedinte de Senat sau Camera Deputaţilor? Nu există nicăieri într-un stat civilizat în limbajul oficial cuvinte precum porc, mincinos, mitoman, bolnav, s.a.m.d.”, a spus Ivan, într-o conferinţă de presă la sediul USL.
El a susţinut că Traian Băsescu, prin comportamentul pe care îl are, face un mare deserviciu României, făcând ca ţara să devină „nefrecventabilă”.
„Toţi cei de afară privesc cu stupoare cum un preşedinte de stat iese şi spune că votul celor care vor veni pe 9 decembrie nu va conta absolut deloc.(...) Comportamentul lui Traian Băsescu, acest preşedinte al nimănui de fapt, este un comportament schizoid. Traian Băsescu spune pe deoparte că avem nevoie de stabilitate politică, stabilitate economică, avem nevoie de o guvernare care să scoată România din criză, dar în acelaşi timp, acelaşi Traian Băsescu caută scandalul , caută se creeze destabilizarea instituţiilor statului, caută să creeze un nou conflict politic, o nouă criză politică în România. Să se hotărască Traian Băsescu dacă trăim într-o democraţie, dacă priorităţile României sunt ieşirea din criză, investiţiile, crearea de locuri de muncă, banii pentru pensionari, dacă avem nevoie de o guvernare cu susţinerea românilor, cu votul celor care vor veni pe 9 decembrie sau ar trebui să fie o dictatură în care doar Traian Băsescu hotărăşte care este interesul naţional şi cine este singura persoană din ţară care să îndeplinească sau să atingă acest interes naţional”, a mai declarat Ivan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News