Urmărește emisiunea live
Cătălin Ioniță, la ieșirea de la DNA: Îmi voi folosi toată energia
Data publicării:
Autor: Vlad Manolache
WhatsApp
Fostul șef al Poliției Române a declarat, la ieșirea de la Direcția Națională Anticorupție, că va lupta pentru reabilitarea statului.

Fostul şef al Poliţiei Române a declarat miercuri, la ieşirea de la DNA, că îşi va folosi toată energia pentru reabilitarea statutului său şi a onoarei, însă nu a dorit să dea detalii cu privire la acuzațiile care i se aduc de către procurorii care l-au pus sub învinuire.

"Am dat informaţii complete cu privire la toate aspectele, aşa cum am promis încă de dimineaţă, şi îmi voi folosi toată energia în meseria pe care o am, dar şi în reabilitarea statutului meu şi a onoarei", a declarat Ioniţă.

A demisionat pentru protejarea imaginii ministerului și al IGPR

Cătălin Ioniță a declarat că motivul pentru care și-a dat demisia este protejarea Poliției Române și a Ministerului Afacerilor Interne de un eventual scandal mediatic.

"Imediat după acest lucru, fără niciun fel de ezitare, am considerat normal să protejez imaginea ministerului şi a Poliţiei Române de un eventual scandal mediatic sau de o eventuală situaţie neplăcută, motiv pentru care am decis să fac un pas înapoi. Însă, aşa cum cariera am avut-o impecabilă până în acest moment şi traiectul meu profesional este unul impecabil, voi merge până în pânzele albe să arăt adevărul şi sunt ferm convins că acest lucru va ieşi la iveală", a declarat Cătălin Ioniţă înainte de a intra în sediul DNA.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel