Cătălin Cazacu, prima reacție despre relația cu Ramona Olaru: Asta e mișto la noi. N-a fost o chestie gândită, s-a întâmplat
Cătălin Cazacu a făcut primele declarații despre relația cu Ramona Olaru.
Ramona Olaru, asistenta de la Neatza cu Răzvan și Dani, și motociclistul Cătălin Cazacu sunt oficial împreună și formează cel mai nou cuplu din showbiz-ul românesc, spre marea surprindere a multora.
Cei doi se cunosc de mai bine de trei ani, dar scânteia s-a aprins în această toamnă, atunci când au decis să facă pasul cel mare.
Invitat în cadrul unei emisiuni TV, Cătălin Cazacu a făcut dezvăluiri despre cum a început idila dintre ei.
Noi suntem din 2018 prieteni foarte buni, am petrecut enorm de mult timp împreună în toți anii aștia. Suntem prieteni, asta e mișto la noi, că noi suntem prieteni și când cunoști un om prin baza unei prietenii mai devreme sau mai târziu îți place sau nu de el. Am ajuns să ne apropiem, mai ales că în ultima perioadă suntem singuri amândoi. Petrecând timp împreună am ajuns să ne apropiem. N-a fost o chestie gândită, s-a întâmplat a declarat Cătălin Cazacu.
Cătălin Cazacu a spus că nu își doresc să grăbească relația, astfel încât nu s-au mutat încă împreună. Vedeta consideră că totul trebuie făcut pas cu pas, dar nu și-a ascuns sentimentele pe care le are față de asistenta de la Neatza cu Răzvan și Dani.
Cătălin Cazacu, motivul pentru care nu s-a căsătorit niciodă
"Dacă mă ajută Dumnezeu, mai rămân așa o perioadă. Glumesc, nu e după mine, când vrea Dumnezeu o să se întâmple. Eu am luat dorința, am pus-o în Univers, de acum încolo aștept. Am și răbdare pe tema asta, nu mă grăbesc. (...)
Am cumpărat mai multe inele. Fiecare inel pe care l-am cumpărat și l-am dăruit în acele momente a însemnat tot pentru mine în momentele alea, doar că... am foarte mulți ani distanță, nu am ajuns niciodată în fața altarului, pentru că eu mi-am jurat că atunci când se va întâmpla va fi o singură dată pentru viața asta, așa că încerc să o întârzii cât mai mult ca să rămână cât mai puțin. Sunt sigur că ce-i al meu e pus deoparte. Nici nu că am cunoscut-o, nici nu spun că n-am cunoscut-o. Ce-i al meu e pus deoparte. Acasă nu e nici măcar câinele, și ăla m-a părăsit. Nu e nimeni acasă, iar când va fi acasă o să se vadă chestia asta și pe mine", a mărturisit Cătălin Cazacu pentru Antena Stars în urmă cu ceva timp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News