Data actualizării:
Data publicării:

Cât de sigură este alăptarea în cazul femeilor care s-au tratat de cancer la sân

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Pentru prima dată, două studii au pus pe tapet subiectul alăptării în cazul femeilor care au urmat un tratament pentru cancerul de sân. 

Alăptarea este sigură pentru femeile care au fost tratate pentru cancer de sân, au arătat pentru prima dată două studii de amploare. Nici chiar supraviețuitoarele cancerului cu risc genetic ridicat nu se confruntă cu un risc crescut de recidivă sau de dezvoltare a unor noi cancere mamare dacă aleg să alăpteze, au raportat cercetătorii la reuniunea Societății Europene de Oncologie Medicală (ESMO) de la Barcelona, potrivit Reuters.

"Pot avea o sarcină și o relație normală cu copilul lor, inclusiv alăptarea"

 

Un studiu efectuat pe aproape 5.000 de tinere supraviețuitoare ale cancerului mamar purtând o mutație a genei BRCA cu risc ridicat a identificat 474 care au născut ulterior, dintre care una din patru și-a alăptat copilul. Mai puțin de jumătate nu au putut alăpta deoarece ambii sâni fuseseră extirpați pentru a reduce riscul viitor de cancer. După o urmărire de șapte ani de la naștere, nu a existat nicio diferență în ceea ce privește numărul de recidive ale cancerului mamar, de noi cancere mamare sau de supraviețuire globală la femeile care au alăptat, comparativ cu cele care nu au alăptat.

"Cu aceste noi informații, putem demonta mitul conform căruia alăptarea nu este posibilă și nici sigură pentru supraviețuitoarele cancerului de sân”, a declarat într-o declarație Dr. Fedro Alessandro Peccatori de la Institutul European de Oncologie IRCCS din Milano, care a lucrat la studiu. "Ele pot avea o sarcină și o relație normală cu copilul lor, inclusiv alăptarea”.

Un al doilea studiu a inclus 518 femei care și-au întrerupt temporar tratamentul pentru cancer la sân pentru a avea un copil. Dintre acestea, 317 au avut cel puțin un copil și 62% dintre ele au alăptat. La doi ani de la prima naștere, proporția femeilor cu recidivă a cancerului de sân sau cu un nou cancer de sân a fost similară în cazul celor care au alăptat (3,6%) și al celor care nu au alăptat (3,1%).

Alte studii recente au arătat că nici tratamentele de reproducere asistată, nici sarcina în sine nu sunt asociate cu un risc crescut de recurență sau de cazuri noi de cancer mamar.

Imunoterapia, utilă în cancerul de sân

 

Imunoterapia poate prelungi supraviețuirea la pacienții cu melanom avansat, cancer de sân greu de tratat și cancer de vezică urinară avansat, au raportat cercetătorii la ESMO 2024 din Barcelona.

"Principalul mesaj al tuturor acestor studii este că imunoterapia continuă să își păstreze promisiunea și speranța de supraviețuire pe termen lung pentru mulți pacienți cu diferite tipuri de cancer”, a declarat Dr. Alessandra Curioni-Fontecedro, director de oncologie la Spitalul din Fribourg, Elveția, care nu a fost implicată în studiu.

Imunoterapia a sporit supraviețuirea la pacienții cu cancere mamare triple negative în stadiu incipient, care nu răspund la tratamentele utilizate în mod obișnuit pentru cancerul mamar. Supraviețuirea globală la cinci ani a fost de 86,6% cu Keytruda plus chimioterapie înainte de operație și imunoterapie continuă după operație, comparativ cu 81,2% doar cu chimioterapie și operație, a constatat studiul.

"Am crezut că este posibil ca acest cancer (n.r. de sân) să nu fie sensibil la imunoterapie singură, dar administrarea acesteia în combinație cu chimioterapia înainte de operație și apoi ulterior îmbunătățește supraviețuirea generală la mulți pacienți”, a declarat Curioni-Fontecedro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel