Data publicării:

Cât de repede dispăreau de la locul faptei spărgătorii de bancomate

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Cei patru autori de furturi din bancomate, prinşi în flagrant şi cercetaţi, în arest preventiv, pentru fapte ce ar fost comise în ultima lună şi jumătate, au acţionat profesionist, reuşind să acţioneze şi să dispară de la locul faptei în maximum patru minte, a declarat sâmbătă, comisar-şef Cristian Gheorghe, director adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR.

"Procedeul de introducere a dispozitivului artizanal dura undeva de la un minut şi jumătate - două minute, cu sustragerea banilor - 40 de secunde - un minut -, deci undeva la patru minute cu totul de la intrarea în dispozitiv a hoţului până la ieşirea acestuia", a precizat Gheorghe.

Potrivit acestuia, cei patru au vârste cuprinse între 29 şi 33 de ani, doi dintre ei au antecedente penale, fiind reţinuţi după ultima tentativă la un bancomat din comuna Vulturul, judeţul Vrancea. "O grupare infracţională specializată în asemenea genuri de fapte, furturi din bancomate prin utilizare de substanţe explozive. La această faptă, ultima, din comuna Vulturul, judeţul Vrancea, s-a reuşit prinderea în flagrant a celor patru autori. Autorii foloseau un autoturism înmatriculat în afara graniţelor României, pe care aplicau plăcuţe sustrase de la un autovehicul de pe raza judeţului Galaţi", a arătat oficialul IGPR.

El a adăugat că indivizii au acţionat ca nişte "infractori care îşi făcuseră studiile în străinătate".

"Au acţionat profesionist, erau nişte infractori care îşi făcuseră 'studiile' în străinătate. De altfel, sunt anchetaţi, cercetaţi şi acolo pentru fapte similare. Şi-au luat toate măsurile de protecţie pentru a nu fi prinşi. Îşi alegeau dispozitive ATM care erau montate în localităţi retrase, evitau traseele care erau monitorizate cu camere de supraveghere, era genul de infractori foarte atenţi cu ceea ce se întâmplă în jurul lor", a menţionat Gheorghe.

Cât priveşte modul de operare, directorul adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale a confirmat că acesta seamănă cu ceea ce s-a întâmplat la Otopeni, "este folosit acelaşi dispozitiv pizza - slide, un dispozitiv metalic care se introduce pe fanta de eliberare a numerarului şi care se iniţiază pentru explozie prin fitil - ardere prin fitil".

Cercetările în acest caz vizează toate cele patru bancomate, inclusiv cel la care au fost prinşi în flagrant. Este vorba de fapta de la Lieşti Tuluceşti, judeţul Galaţi, şi cele două din judeţul Vrancea, a mai precizat ofiţerul.

La acţiunea de prindere în flagrant au participat poliţişti din cadrul IPJ Galaţi şi Vrancea, din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale, ai Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel