Data actualizării:
Data publicării:

CÂT a plătit prințul Emanuel pentru uciderea ursului Arthur. Suma ar fi de cel puțin trei ori mai mare, potrivit președintelui Agent Green

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ Unsplash

Gabriel Păun, președintele Agent Green și consilier onorific al premierului, susține că suma de 7.000 de euro vehiculată în presă ca fiind plătită de prințul Emanuel pentru uciderea ursului Arthur nu este cea adevărată.  Prețul ar fi fost de cel puțin trei ori mai mare.

Președintele Agent Green susține că șeful Asociației de vânătoare din Odjula, județul Covasna, care a organizat partida de vânătoare, a mințit în privința ursului ucis de prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, dar și în privința sumei plătite de către acesta.  7.000 de euro „nu este suma reală, este cea pusă în discuție de șeful Asociației de vânătoare”, a susținut Gabriel Păun.

„La momentul respectiv, al discuției cu șeful Asociației, noi nu îi spusesem că știm că a fost împușcat ursul Arthur. Ne tot spunea de ursoaice și în momentul în care i-am spus că a fost împușcat un mascul, am întrebat despre ce caz e vorba. A zis că era un urs de 7 ani și a costat cam 7.000 de euro. (...) Oricum, această asociație a făcut raportul vânătorii care a fost transmis Agenției de Protecție a Mediului. Deci ne-a mințit în față.”, a declarat Gabriel Păun, la RealitateaPlus adăugând că nu știe suma exactă plătită de prințul Emanuel. 

VEZI ȘI: Bogdan Chirieac critică ONG-urile care au tăcut în cazul ursului Arthur: Niciun fel de reacţie. Se luptau pentru albina albastră, pentru şobolanul nu ştiu cum

"De la 20.000 de euro în sus"

Gabriel Păun susține totuși că prețul ar putea fi de cel puțin trei ori mai mare.

„Pentru un astfel de exemplar... (...) Nu știu suma în mod direct, dar dacă ne uităm în calculatoarele de trofee, de la acest punctaj vorbim de la 20.000 de euro în sus. N-ai cum să-l vinzi cu mai puțin de 20.000 de euro. Cred că suma e mai puțin importantă, ci deficiențele legislative de corectat.”, a mai declarat Păun.

Ursul Artrhur ar fi cotat cu un punctaj de 592,90, din maximul de 600, adică este un urs valoros. Vestea uciderii ursului Arthur a revoltat opinia publică din România, dar și de peste hotare. Subiectul a fost discutat intens în presa internațională, iar paginile Castelului din Riegersburg, deținut de familia Prințului Emanuel von und zu Liechtenstein au fost asaltate de recenzii negative și critici.

VEZI ȘI: Val de critici pe paginile Castelului din Riegersburg, deținut de familia prințului acuzat de uciderea ursului Arthur. Tripadvisor a blocat recenziile

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel