Data publicării:

Castro, nervos în conferința de presă cu Obama

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Castro s-a enervat în timpul conferinţei de presă cu Obama, când a fost întrebat despre deţinuţii politici.

Preşedintele cubanez Raul Castro s-a enervat în timpul unei conferinţe de presă comune cu liderul american Barack Obama, atunci când un jurnalist l-a întrebat despre deţinuţii politici din ţară şi a sugerat că nu există astfel de prizonieri.

"Dă-mi o listă şi îi voi elibera (...) Dă-mi un nume sau o listă cu nume", a spus Castro când a fost întrebat de ce nu eliberează deţinuţii politici din Cuba.

"Dacă avem astfel de deţinuţi politici, atunci vor fi eliberaţi înainte să se termine noaptea", a adăugat el.

Potrivit Observatorului pentru Drepturile Omului din Cuba, la sfârşitul anului trecut existau cel puţin câteva zeci de deţinuţi politici în Cuba.

Duminică, un protest al disidenţilor a fost dispersat de poliţie, iar câteva zeci de persoane au fost reţinute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel