Data publicării:

Cash Taxi. Cătălin Cazacu îți dă bani. Ce trebuie să faci

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Cătălin Cazacu dă startul celei mai antrenante curse din România.

Luni seară, la ora 22:30, se va da startul cursei "Cash Taxi", cu Cătălin Cazacu la volan, cel mai curios și generos taximetrist din istorie. Simpaticul prezentator intră în pielea șoferului care își va răsplăti cu bani clienții, dacă aceștia îi vor răspunde corect la o serie de întrebări. Pasagerii sunt oameni obișnuiți care aleg să ajungă la destinație, să se distreze și să câștige sume consistente, în același timp.

"Taxiul care îți dă, nu îți ia bani", cum îl descrie chiar Cătălin Cazacu, ajunge în această seară la Constanța. Pasagerii sunt așteptați pentru a fi premiați, în funcție de cât de spontane și de corecte vor fi răspunsurile lor până la destinație.

Mecanismul concursului este simplu, există 3 niveluri de întrebări, cu patru variante de răspuns pentru fiecare întrebare, fiecare răspuns corect valorând o anumită suma, în funcție de dificultate. Dacă vor greși răspunsurile, concurenții vor avea de partea lor doar cele "trei vieți" sau variantele ajutătoare: să sune un prieten și să staționeze pentru a solicita ajutorul unui trecător.

Despre formatul emisiunii

"Cash Taxi", realizat după formatul original "CASH CAB", creat de Lion TV/all3media, este un quiz show foarte antrenant, în care umorul, spontaneitatea, bucuria câștigului și suprizele de tot felul își fac simțită prezența în permanentă. Emisiunea a fost difuzată în peste 50 de teritorii, a obținut audiențe uriașe și zeci de premii, dintre care amintim patru distincții Daytime Entertainment Emmy.

Începând de astăzi, 30 iulie, show-ul cu Cătălin Cazacu la "volan", va putea fi urmărit de telespectatorii din România, de luni până vineri, de la ora 22:30, numai la Kanal D.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel