Casa Verde Fotovoltaice 2023: Procedurile de înscriere se simplifică
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Programul Casa Verde Fotovoltaice, suspendat de AFM
Programul Casa Verde Fotovoltaice, suspendat de AFM
Ministerul Mediului pregătește noi reguli simplificate pentru beneficiarii programului Casa Verde Fotovoltaice. Astfel, 150.000 de gospodării vor ajunge să beneficieze de programul prin care se pot obține 20.000 de lei pentru instalarea panourilor fotovoltaice.

Potrivit premierului Nicolae Ciucă, există fonduri necesare pentru deschiderea programului Casa Verde Fotovoltaice și în 2023, iar acestea pot ajunge până la 3 miliarde de lei. 

Mai mult, Ministerul Mediului lucrează la o nouă aplicație de înscrieri, iar în momentul în care aceasta va fi gata, beneficiarii se vor putea înscrie doar cu cu buletinul și cu extrasul de carte funciară, care reprezintă situația cadastral – juridică a imobilelor, a precizat ministrul Tanczos Barna la Digi24, citat de agro-tv.ro. „Obiectivul este să ajungem la 150.000 de gospodării. Am prevăzut un buget mult mai mare, 3 miliarde de lei. Sper în continuare să reușim să atragem și fonduri europene și să majorăm la rectificare bugetul în cursul verii. Va fi nevoie de buletin și extras de funciar pe aceeași adresă, pe aceleași imobile și apoi adeverințe cu lipsa datoriilor la bugetul de stat și putem să semnăm finanțarea”, a mai spus ministrul.

Nu este singura modificare din programul derulat de AFM. Se pare că anul acesta, după ce beneficiarul primește finanțare, el va alege un instalator cu care vrea să semneze contractul din lista AFM, spre deosebire de anul trecut, când procedura era inversă, iar puterea de decizie era în mâinile instalatorilor.

Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 ar putea începe cel mai devreme în luna martie 2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel