Casa Regală, gest impresionant pentru medici, după Colectiv
Majestatea Sa Regele Mihai I va conferi Crucea Casei Regale a României echipelor de medici și personal medical implicate în intervenția, tratamentul și transportul răniților incendiului din Capitală, care a avut loc în ziua de 30 octombrie 2015. Decorațiile regale vor fi oferite, în numele Regelui Mihai I, de Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, la Palatul Elisabeta, în cursul după-amiezii de joi, 17 decembrie.
La ceremonie vor lua parte Principele Radu, Principesa Maria, precum și reprezentanți ai instituțiilor Statului. Vor fi prezenți la eveniment 200 de reprezentanți ai personalului instituțiilor publice din sistemul național de urgență și prim-ajutor calificat care au acordat asistență medicală victimelor tragediei din Capitală.
Crucea Casei Regale a României va fi conferită unor echipe de medici și personal medical ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca), Spitalului Universitar de Urgență București, Spitalului Clinic de Urgență ,,Prof. Dr. Bagdasar-Arseni”, Spitalului Universitar de Urgență „Elias”, Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila”, Spitalului Clinic de Urgență ,,Sf. Ioan” București, Spitalului Clinic de Urgență ,,Prof. Dr. Agripa Ionescu”, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ,,Grigore Alexandrescu”, Spitalului de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne ,,Dimitrie Gerota”, Spitalului Clinic ,,Colțea”, Spitalului Clinic de Urgență ,,Sf. Pantelimon”, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ,,Marie Curie”, Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Forțelor Aeriene Române, Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, Maternității Bucur și Spitalului Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News