Data actualizării:
Data publicării:

Casa de Pensii, probleme. Violeta Alexandru: Mă frapează atitudinea oamenilor din sistem

Autor: Ema Apostu | Categorie: Economie
WhatsApp
pensie
pensie

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, consideră că pensionarii sunt trataţi cu aroganţă şi cu lipsă de respect de angajaţii Caselor de Pensii.

Ministrul Muncii a făcut aceste declaraţii la scurt timp după finalizarea unui vizite efectuate la Casa de Pensii a Sectorului 6 Bucureşti, după ce a primit mai multe sesizări de la pensionari privind întârzieri în calculul pensiilor.

"Am primit semnale că sunt întârzieri în calculul pensiilor. Legea prevede foarte clar un termen de 45 de zile de la înregistrarea dosarului până la emiterea deciziei şi până la efectuarea plăţii, dar aceste 45 de zile sunt cu mult depăşite. Problema este că pensionarului nu i se explică de ce apar aceste întârzieri şi nici nu are o siguranţă cu privire la termenul maxim în care i se va răspunde şi i se va procesa dosarul respectiv şi i se va calcula şi efectua plata pensiei respective. Oamenilor nu li se explică de ce există aceste întârzieri, în multe situaţii sunt trataţi cu aroganţă, în sensul în care oamenii nu primesc alt răspuns decât 'Dacă nu vă convine să ne daţi în judecată!', ceea ce denotă o atitudine arogantă şi implicit o lipsă de respect faţă de om", a declarat Violeta Alexandru, potrivit Agerpres.

"Avem în sistem o problemă de capacitate redusă"

Ministrul Muncii a acuzat că modul de lucru în Casele de Pensii este orientat spre proceduri şi nu pe eficienţă.

"Angajaţii de la Casa de Pensii s-au încurcat în tot felul de explicaţii, o parte din explicaţii se confirmă, şi anume că avem în sistem o problemă de capacitate redusă, de personal insuficient în zona de procesare a acestor dosare, dar e foarte clar că a intervenit un mod de lucru care nu e axat pe eficienţă, ci pe formalism, pe proceduri, să respectăm procedura. Avem nenumărate structuri care se verifică între ele şi, în final, la Casa de Pensii Naţională există cineva care mai verifică o dată şi care bagă datele în sistem. (...) Sunt oameni care stau 3-4-5 luni şi care nu primesc nu numai răspuns, dar care nu primesc efectiv pensia la care au dreptul. Sunt oameni care au dreptul la pensie de handicap şi stau fără venit, urmează iarna, au facturi, cheltuieli de întreţinere de plătit şi nu au un orizont cu privire la când se termină totuşi acest proces", a subliniat Violeta Alexandru.

"Aş vrea să simplific procesul"

Aceasta s-a declarat dezamăgită de atitudinea angajaţilor din sistemul de pensii şi s-a angajat să simplifice procedurile.

"În primul rând, vreau să simplific aceste proceduri. Ele sunt în acest moment alambicate şi parcă sunt gândite să se ocupe şapte oameni şi să nu răspundă niciunul. (...) Aş vrea să simplific procesul fără să pun în pericol procedura de verificare. (...) Încă mai avem maşini care duc documente în arhivă, când suntem în era tehnologiei în care poţi să le scanezi, fără să vină o maşină care să încarce hârtii şi care le ducă în arhivă şi acolo să se aşeze pe un raft. Eu sunt dezamăgită de atitudinea oamenilor din sistem, adică ei par să nu vrea să îmbunătăţească lucrurile. (...) Problema mea e de atitudine şi de a nu vrea să îmbunătăţeşti starea de fapt", a susţinut ministrul.

"Voi căuta să găsesc soluţii"

Şeful de la Muncă a arătat că va încerca să găsească soluţii în interiorul sistemului pentru a reduce perioada de procesare a dosarelor cât mai aproape de termenul prevăzut de lege.

"Voi urmări săptămânal ca aşteptarea să descrească de la săptămână la săptămână numărul dosarelor procesate între 3-4-5 luni de zile (...) astfel încât să ajungem cât mai aproape de cele 45 de zile specificate în lege. În momentul în care, urmărind aceste lucruri, nu văd în anumite zone nicio îmbunătăţire mă voi concentra pe acele zone şi voi căuta să găsesc soluţii în interiorul sistemului, pentru a putea reloca oamenii să se îndrepte acolo unde este imperios necesar. Nu avem nevoie de şapte paliere şi şapte feluri de filtre, avem nevoie de unul, maxim două filtre şi alea să fie funcţionale", a explicat ea.

În plus, ministrul Muncii a susţinut că se va concentra pe eficientizarea activităţii directe a angajaţilor Caselor de Pensii în relaţia cu pensionarii.

"(Oamenii din sistem - n. r.) sunt incapabili să-mi spună care sunt problemele sistemului. Le este frică, nu sunt obişnuiţi să gândească în termeni de identificat problema şi găsit soluţie de rezolvare. Pensionarii trebuie să ştie că mă preocupă aceste probleme şi că nu este normal ca de la ministru la ministru să ne scuzăm că nu se poate. (...) Mandatul meu se va concentra pe eficientizarea activităţii din directă relaţie cu pensionarii, cu salariaţii, şi mai puţin pe explicaţiile şefilor. În acest moment, mă preocupă să găsesc în cel mai scurt timp soluţii pentru a le putea oferi acestor oameni servicii de calitate, iar dacă avem o problemă în sistem trebuie să avem curajul să o remediem", a precizat Violeta Alexandru.

"Mă frapează atitudinea oamenilor care lucrează în sistem"

Ea a acuzat angajaţii din Casele de Pensii că întârzie prelucrarea cererilor pensionarilor până în ultima zi permisă de lege.

"Mă frapează atitudinea oamenilor care lucrează în sistem, pot să înţeleg că avem probleme de subdimensionare a personalului, vreau să mă ocup să le rezolv, dar dincolo de subdimensionarea personalului şi dincolo de sistemul informatic care e destul de slab faţă de nevoile pe care le avem în sistem, sancţionez atitudinea oamenilor din sistem, faptul că îi tratează cu aroganţă pe oameni şi că nu fac eforturi să-şi îmbunătăţească prestaţia. În momentul în care un pensionar depune actele, nu se apucă de procesarea lor imediat, ci aşteaptă până în ultima zi, până aproape de termenul-limită pentru a se apuca de treabă, sub pretextul că au o încărcătură, dar care de fapt ascunde o atitudine de blazare şi de lipsă de respect faţă de contribuabil. E vorba de oameni disperaţi, care nu au bani să-şi plătească întreţinerea şi să-şi cumpere de mâncare cu lunile, nu au un orizont cu privire la finalizare a perioadei de verificare a actelor", a încheiat ministrul Muncii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel