Casa Artelor „Dinu Lipatti”, eveniment transmis online gratuit. Artiștii independenți, ajutați în pandemie
Casa Artelor „Dinu Lipatti” lansează în premieră Stagiunea de Teatru Independent în programul Casa Lipatti Open Stage, dedicat tuturor artiștilor independenți.
Potrivit unui comunicat, evenimentul are loc sâmbătă, 30 ianuarie, de la 19:00. Programul a fost creat în anul 2020 sub coordonarea pianistei concertiste Mădălina Pașol și conducerea pianistei, actriței și regizoarei Alice Barb, din dorința de a realiza într-o perioadă dificilă pentru cultura din întreaga lume
Anul acesta, din dorința de a veni în sprijinul artiștilor din teatrul independent, Casa Artelor „Dinu Lipatti” își continuă Misiunea culturală lansând Stagiunea de Teatru Independent. Programul din 2021 este dedicat omului de teatru, profesorului, traducătorului și Ambasadorului Valentin Lipatti, fratele genialului pianist, compozitor și pedagog Dinu Lipatti și va fi deschis cu Spectacolul „Moftul Român”, după scrierile lui Ion Luca Caragiale, onorându-l astfel pe marele dramaturg român de la nașterea căruia se vor împlini, în 30 ianuarie 2021, 169 de ani. Evenimentul poate fi urmărit pe pagina de Facebook a instituției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News