Data actualizării:
Data publicării:

Cărţi de pus sub brad

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp

“Memorii italiene”

„Deşi n-am trecut cu vederea cărţile celor mai vrednici de cinstire şi ale celor mai vestiţi autori, de la care, ca de la cei mai de seamă maeştri, poţi doar să te alegi cu cele mai bune învăţături şi exemple, totuşi cele două cărţi asupra cărora am cugetat cu precădere, şi de care nu mă voi căi niciodată că m-am slujit, au fost Lumea şi Teatrul. Prima îmi înfăţişează atâtea şi atâtea caractere felurite ale oamenilor şi mi le zugrăveşte aşa de firesc, încât par zămislite tocmai spre a-mi oferi din belşug subiecte pentru comedii frumoase şi pline de învăţăminte. Ea îmi arată semnele, puterea şi urmările tuturor patimilor omeneşti […]; de aceea, din această carte, tot răsfoind-o şi tot chibzuind asupra ei, culeg, în orice împrejurare şi îndeletnicire din viaţa mea, ceea ce este întru totul trebuincios pentru cine doreşte să împlinească cu oarecare cinste profesia mea. Cea de-a doua carte, adică Teatrul, mă învaţă, atunci când o răsfoiesc, în ce culori trebuie să zugrăvesc pe scenă caracterele, patimile, întâmplările pe care le descopăr în cartea Lumii; cum trebuie să le conturez pentru a le scoate mai mult în relief şi care sunt nuanţele ce le fac mai plăcute privirilor sensibile ale spectatorilor”, se destăinuia Carlo Goldoni.

Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei noi seri italiene luni, 19 decembrie, ora 19. Evenimentul este dedicat volumului bilingv Memorii italiene de Carlo Goldoni, recent apărut în colecţia Biblioteca italiană, în traducerea şi îngrijirea Mirunei Bulumete, cu o prefaţă de Carmelo Alberti şi cronologie de Smaranda Bratu Elian. La eveniment vor vorbi Marina Constantinescu, Maia Morgernstern şi Miruna Bulumete.

„Dincolo de calitatea narativă şi de necesitatea definirii propriei vocaţii teatrale, textele din Prefeţe demonstrează cât de important este pentru autorul de comedii să-şi plaseze întreaga operă într-un proiect bine structurat, ce corespunde unei concepţii despre lume inspirate de o puternică moralitate civică şi de o înflăcărată idee de libertate. Goldoni este un gânditor al secolului al XVIII-lea, precum vestiţii philosophes francezi, un intelectual care îşi apără rolul de reformator, bine ancorat în societatea timpului său, un scriitor care exaltă spiritul Veneţiei, oraş al teatrului şi oraş-teatru. În fine, din paginile Memoriilor italiene reiese cu claritate intenţia lui de a le împărtăşi cititorilor şi spectatorilor de mâine raţiunile cele mai profunde din care izvorăşte teatrul său, acelea pe care în ediţia Pasquali le îmbracă în haina unei scriituri cu valoare universală, spre beneficiul generaţiilor viitoare”, scrie Carmelo Alberti.

 

 “Viaţa TE Obligă”

Teodora Maftei a fost acel om pe care ți l-ai fi dorit în permanență lângă tine. De energia, optimismul și dorința de a face întotdeauna mai mult în orice situație se molipsea, inevitabil, oricine ar fi stat de vorbă cu ea.

Pasiunea Teodorei a fost fotografia și avea darul de a observa cele mai mici detalii care făceau ca fiecare fotografie să fie specială pentru ea. Timp de un an de zile, a selectat fiecare fotografie pentru acest album și a scris textele, a gândit așezarea în pagină și a găsit titlul potrivit, astfel încât totul să reflecte cât mai aproape de realitate viziunea ei pozitivă despre viață, familie, prieteni, muncă, relații.



Însă nu a reușit să-și vadă visul împlinit. Incendiul din Colectiv a găsit-o în primul rând la concertul trupei pe care o iubea cel mai mult, Goodbye to Gravity, cu aparatul pregătit să surprindă orice moment. Teo, așa cum o știm noi, colegi, prieteni, familie, a fost o luptătoare. După mulți ani în care a suferit operații pe creier și nu numai, această ultimă provocare a fost mult prea mare, chiar și pentru ea.

Albumul Viața TE Obligă. Nu renunța nici în ruptul capului!, apărut la editura Pandora este despre noi toți, pentru că noi toți avem ceva bun în noi, avem o parte din Teo. Albumul este moștenirea lui Teo, viața văzută în zeci de culori și viața văzută în alb și negru. Este chiar viața noastră și a lui Teo, este formată din culoare și durere, umbre și lumini, este speranță fără disperare, multă iubire, optimism și firicele de fericire. Teo a fost mai colorată decât toate fotografiile ei, pentru că nu a acceptat niciodată să stea în genunchi.

Fotografiile din această carte lăsată de Teo sunt clipele ei de răsfăț, dar și toată dragostea cu care a vrut să ne transmită următorul mesaj: Viața TE Obligă. Nu renunța nici în ruptul capului!.

“Pervazul lui Dumnezeu”

Ana Barton, autoarea volumului Pervazul lui Dumnezeu, a scris devreme şi a debutat târziu, la 40 de ani, din smerenie faţă de arta literară, faţă de artă, în general. A făcut cu mare placere, ba chiar adesea cu drag, publicistică, îndeosebi culturală. Trăieşte-n bună pace şi-n sporadică înţelegere cu daimonul propriu. Din uniunea asta s-au născut volumele de proză Prospect de femeie, Mamifer şi Jurământ de rătăcire (toate publicate la Editura Herg Benet), cele două cărţi-album Foto splendidColecţia Costică Acsinte: Viaţa socială şi Doamne şi domnite, Cele mai frumoase proze ale anului: Antologie (Editura Adenium, 2014) şi Cartea simţurilor, volum colectiv coordonat de Dan C. Mihăilescu (Editura Humanitas, 2015).

„Omul are un iertar pe care-l poartă cu sine tot timpul. Din când în când, omul se face mic şi subţire, ca frunzele celorlalte iertări, şi se-aşază şi el printre foi. Apoi, iar plouă, iar ninge, iar filă cu filă, iar el, subţiat, uşurat. La capăt, omul devine însuşi iertarul său. Şi eu sunt om. Mă iert iertând, mă aflu şi mă uit iubind, mi-aduc aminte scriind. În rest, caut cu pace o absenţă: a răutăţii. Şi în mine, şi în ceilalţi. Ca s-o găsesc, am învăţat să mă bucur”, scrie Ana Barton

“Poate fi trimis Dumnezeu în exil?”

Editura “Humanitas” vă invită la Librăria Humanitas de la Cişmigiu sâmbătă, 17 decembrie, la ora 17, la lansarea cărţii Poate fi trimis Dumnezeu în exil? Despre riscurile mântuirii şi şansa răbdării de Mihai Frăţilă, Episcop greco-catolic de Bucuresti. La eveniment vor vorbi Preasfinţia Sa Mihai Frăţilă, Francisca Băltăceanu, Monica Brăşteanu şi părintele Marius Taloş.

„Să scrii astăzi despre răbdare poate lăsa impresia unei prezumţii fără margini. Rătăcirile şi confuzia lumii în care trăim – tot mai străină de valorile sufleteşti – par să ne condamne împrăştierii. Pentru mulţi europeni a fi religios azi a devenit un semn de slăbiciune, dat fiind că pierderea reperelor creştine a dus la marginalizarea persoanelor formate în credinţă. Acest lucru ne face să simţim astăzi nu doar formidabila povară a desacralizării, dar şi riscul de a-l trimite pe Dumnezeu în exil. Înainte ca Dumnezeu să fie un drept al omului, este omul dreptul lui Dumnezeu. În vreme ce noi distrugem lumea prin nerăbdare, răbdarea divină îi îngăduie să continue, pentru a-şi găsi mântuirea. Dar omul nu poate să păşească peste pragul răbdării, în conştiinţa şi speranţa, decât prin dialogul cu Hristos, alături de semeni. Tocmai pentru că răbdarea rămâne o mare şansă, paginile de faţă invită la descoperirea multor lucruri necesare care, la prima vedere, par să fi dispărut de mult de pe firmamentul binelui în această lume”, afirmă Mihai Frăţilă.

 

“O minte profundă – Cum să cultivăm înţelepciunea în viaţa noastră”, semnat de Dalai Lama

Poate că principala diferenţă dintre budism şi alte religii stă în înţelegerea identităţii noastre esenţiale. De fapt, existenţa sufletului sau a sinelui – idee centrală în hinduism, iudaism, creştinism şi islam – este negată în budism. Ba mai mult, credinţa într-un „sine” este considerată principala sursă a dificultăţilor din viaţa noastră. Cu toate acestea, o înţelegere adevărată a învăţăturii budiste nu ne îndreaptă către o perspectivă asupra lumii cinică şi plină de disperare, care oferă senzaţia că viaţa nu are niciun sens. Nicidecum. O înţelegere veritabilă conduce la o fericire autentică pentru individ şi la cea mai mare compasiune pentru ceilalţi.

Pe lângă faptul că Dalai Lama oferă o expunere completă a învăţăturilor sale asupra acestor puncte filosofice cheie, el arată cititorilor cum să integreze aceste învăţături în viaţa lor, cu recomandări în vederea practicii individuale. Doar trăindu-le activ vom da acestor învăţături posibilitatea să producă în noi o transformare autentică a percepţiei pe care o avem despre noi înşine şi despre viaţa noastră.

O minte profundă este o sursă de înţelepciune pentru toţi cei dedicaţi schimbării lumii prin dezvoltarea propriilor capacităţi spirituale, indiferent dacă sunt sau nu budişti.

Sfinţia Sa Tenzin Gyatso, al patrusprezecelea Dalai Lama, s-a născut la 6 iulie 1935, într-un mic sat de ţărani din provincia Amdo. La vârsta de doi ani a fost descoperit ca fiind încarnarea predecesorului său, marele Dalai Lama al treisprezecelea. La vârsta de patru ani şi jumătate, Tenzin Gyatso este adus în capitala statului tibetan, Lhasa, şi instalat pe tron în calitate de şef suprem temporal şi spiritual al Tibetului. Copilăria şi-a petrecut-o mai ales în compania călugărilor şi a discipolilor, făcând foarte rar vizite familiei sale din satul natal.

Înclinaţia înnăscută pentru studiu şi curiozitatea pentru lumea din jurul Tibetului l-au determinat să-şi lărgească permanent cunoştinţele - inclusiv studii de limba engleză, ştiinţă şi matematici - însă partea cea mai importantă a educaţiei sale a fost făcută în maniera tradiţională tibetană (aşa cum va descrie mai târziu în autobiografia sa). Scopul principal al sistemului tibetan constă în lărgirea şi cultivarea minţii printr-o mare varietate de cunoştinţe. În ceea ce priveşte standardele avansate de educaţie seculară, programa şcolară include teatrul, dansul şi muzica, astrologia, poezia şi compoziţia. Cursurile de instrucţie superioară includ arta vindecării, sanscrita, dialectica, artele şi meseriile, metafizica şi filozofia religiilor. Dintre aceste "cinci subiecte elevate", după cum mai sunt numite, ultimul este considerat fundamental. Sfinţia Sa şi-a început educaţia la vârsta de şase ani, iar la douăzeci şi cinci şi-a luat doctoratul în filozofie buddhistă. Periodic a fost examinat de cercurile profesorale de la principalele universităţi monastice: Drepung, Sera şi Ganden. Examinarea finală a avut loc la Jokhang, Lhasa, în faţa congregaţiilor de profesori.

“Fizica povestită”

Duminică, 18 decembrie, de la ora 17, Libraria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei dezbateri despre celebrul volum Fizica povestită de Cristian Presura, lucrare distinsă recent cu Premiul Academiei Române în domeniul ştiinţelor fizice.

La eveniment vor participa, alături de autor, profesorul Nicolae Victor Zamfir, directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele, dr. Mircea Pentia, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară, Bucureşti-Măgurele, cercetător ştiinţific asociat CERN, Geneva, Corina Negrea, redactor la Radio România Cultural cu o experienţă de aproape douăzeci de ani în jurnalismul de ştiinţă, şi Vlad Zografi, senior editor Humanitas şi coordonatorul colecţiei „Ştiinţa“.

„Cartea lui Cristian Presura este cu atât mai valoroasă cu cât se adresează în egală măsură unui cititor neavizat şi unuia bun cunoscător al formalismului matematic, care nu acceptă uşor afirmaţii fără demonstraţie. Parafrazându-l pe Richard Feynman, pot spune că pentru a studia fizica există două posibilităţi: fie urmaţi timp de cinci ani cursurile facultăţii de fizică, fie citiţi această carte”, afirmă Dr. Mircea Pentia.

Cristian Presura s-a născut în 1971 la Voineasa şi a urmat studiile facultăţilor de electrotehnică şi fizică. A lucrat la Institutul de Fizică Atomică, unde s-a ocupat de instalaţii electrice şi a studiat proprietăţile laserilor cu medii active solide. În 2002 a obţinut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde a caracterizat proprietăţile optice ale sistemelor corelate de electroni. Rezultatele sale s-au concretizat în lucrări publicate în reviste de specialitate: Physical Review B, Physical Review Letters şi Science. În prezent este cercetător la compania Philips, Olanda. S-a specializat în domeniul senzorilor medicali. Împreună cu echipa sa, a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. A publicat mai multe zeci de lucrări şi brevete de invenţie. Cristian Presura are o activitate intensă de popularizare a ştiinţei în limba română, scriind articole pentru ziare şi reviste. Este membru al asociaţiei cercetătorilor români Ad Astra şi fondator al asociaţiei Ştiinţa pentru Toţi.

“Să mori din dragoste”

Celebra cântăreaţă de operă Flavia Petrelli reapare cu totul neaşteptat în viaţa inspectorului de poliţie Guido Brunetti, în bestsellerul New York Times, Să mori din dragoste, de Donna Leon.  Un roman din seria inspectorul Guido Brunetti.

Flavia, care o interpretează acum pe Floria Tosca din faimoasa operă a lui Puccini, îi mărturiseşte că un admirator necunoscut a urmat-o de la Londra la Sankt Petersburg şi la Veneţia, copleşind-o cu buchete imense de trandafiri galbeni. Pe măsură ce admiratorul invadează viaţa cântăreţei, Brunetti încearcă să afle identitatea acestuia. Inspectorul îşi dă seama că Flavia e în pericol când un coleg de-al ei este rănit grav.

Va reuşi Brunetti să intre în mintea admiratorului psihopat înainte ca Flavia sau altcineva din preajma ei să păţească ceva rău?

"Un roman care are grandoarea unui spectacol de operă… Acesta e talentul extraordinar al Donnei Leon. Scriitura ei are exuberanţa unei opere de Puccini", apreciază publicaţia Independent

"Cărţile Donnei Leon se remarcă prin pitorescul locurilor unde se petrece acţiunea şi farmecul personajelor", scrie New York Times Book Review

"Reapariţia Flaviei îi oferă autoarei Donna Leon ocazia de a-şi exprima profunda dragoste pentru muzică şi de a construi o scenă magnifică între Flavia şi admiratorul ei, scena ce reia finalul operei Tosca", notează Booklist

Donna Leon este autoarea americană a unei serii de romane poliţiste cu acţiunea plasată în Veneţia şi care îl au ca protagonist pe inspectorul Guido Brunetti.

Al nouălea roman al seriei, Friends in High Places, a câştigat Crime Writers' Association Silver Dagger în 2000.

Donna Leon locuieşte la Veneţia de peste douazeci şi cinci de ani.

"Stilul elegant şi expresiv al romanelor Donnei Leon face pentru Veneţia ceea ce a făcut Canaletto cu pensula şi paleta de culori pentru cel mai seren dintre oraşe", afirmă Daily Express

Cele mai cunoscute poveşti şi basme de ieri şi de azi

Editura “Paralela 45” propune un larg evantai de cărţi pentru copii şi adolescenţi, dintre care spicuim:

Mereu te voi iubi

Într-o seară, o mamă tânără își ţine bebelușul în braţe, îl leagănă ușor și îi cântă acest cântec de leagăn:

Puiuţul meu, te voi iubi,

Mereu te voi iubi!

Al mamei puişor vei fi

Cât timp eu voi trăi.

 Autor consacrat de literatură pentru copii, Robert Munsch ne deapănă povestea unui băieţel care trece prin diferitele etape ale copilăriei și adolescenţei, înainte de a devein om mare. De-a lungul tuturor acestor etape și schimbări aduse de timp, este ocrotit de dragostea nestrămutată a mamei. Mereu te voi iubi este o poveste pe care o vor citi și îndrăgi atât copiii, cât și adulţii.

Carte de Colorat cu Poveşti Româneşti (3-6 ANI)

„Această carte din fărâme de povești, basme și legende românești vrea să aprindă

imaginația și gustul copiilor pentru o lume aproape dispărută: satul românesc. Universul tradițional face parte din identitatea noastră, fără să-l cunoaștem nu suntem întregi. Este o carte veselă și vioaie, care îndeamnă la descoperire. Conținutul a fost ales în conformitate cu programa pentru învățământul preșcolar.”

Autoare: Daniela Miscov şi Irina Bogdan

Jurnalul unei pisici asasine

„Bine! Bine! Spânzurați-mă! Am ucis pasărea. Pentru numele lui Dumnezeu, sunt o pisică!”

Aventurile hilare ale lui Tuffy și ale familiei sale, povestite chiar de către pisică.

Biata Ellie este oripilată când Tuffy aduce în casă o pasăre moartă, iar apoi un șoarece. Dar Tuffy nu poate înțelege de ce se face atâta tămbălău pe tema asta.

Oare cine va fi următoarea victimă a pisicii? Va reuși Ellie cea blândă să-și convingă pisica iubită să își schimbe obiceiurile de sălbăticiune înainte să apară belele și mai mari?

„E greu să scrii o carte mai bună ca asta”, consideră Junior Magazine, despre volumul semnat de Anne Fine

 

Tina vrea să fie cea mai frumoasă fetiţă

Ea este Tina, o fetiță frumuşică. Toată lumea îi spune cât este de drăguță: mama, tata, bunicile, bunicii, oamenii de pe stradă. Dar animalele? O consideră cea mai frumoasă fetiță din lume? Doar dacă are o pereche de mustăți de pisică, o coadă mare și înfoiată de cocoș, urechi lungi și moi de iepure, o trompă de elefant sau un gât luuuuung de girafă. Tina împrumută toate aceste părți de animale pentru a deveni cea mai frumoasă fetiță. Și ce credeți, a devenit?...

Căsuţele animalelor

 Animalele din această carte îi invită pe micii cititori în casuțe de vis. Ei vor descoperi casa din pernuțe a pisicii, căsuța din tomuri de povești a soricelului Chiț-Chiț-Chiț și multe alte căsuțe ingenioase, în care animalelor le-ar plăcea să locuiască.

Cartea, scrisă şi lustrată Irina Bogdan de  îmbină versuri simple și hazlii cu ilustrații viu colorate și detalii nostime, care îi vor amuza pe copii.

Cele o mie una fantome

Volumul este o amplă culegere de povestiri fantastice, publicată de Alexandre Dumas în 1849. Cartea e constituită din șapte cicluri (dintre care îl prezentăm în traducere românească pe primul) – Cele o mie una fantome, Femeia cu colier de velur, Căsătoria lui moş Olifus, Testamentul domnului de Chauvelin, O cină la Rossini, Gentilomii din Sierra Morena, Iepurele bunicului – și cuprinde un bogat repertoriu de teme și motive specific literaturii fantastice: capete tăiate care vorbesc, spânzuraţi malefici, fantome și vampiri, povestea unui vânător blestemat să urmărească un iepure uriaș și nemuritor sau aventurile stranii ale unui marinar căsătorit cu o sirenă. Povestirile din Cele o mie una fantome, care au precedat Povestirile crude şi insolite de Villiers de L’Isle-Adam, dezvăluie o latură mai puţin cunoscută a operei lui Dumas.

Ochi de lup

În povestirea lui Daniel Pennac, într-o grădină zoologică, un băiat privește în singurul ochi deschis al unui lup. În ochiul acela rulează toată viața animalului din fața sa, o specie amenințată din sălbăticia Alaskăi. Pentru a nu se diferenția de prietenul său, copilul închide și el un ochi, iar ochiul copilului povestește viaţa unui mic African care a străbătut un continent în încercarea de a supravieţui; un pui de om care posedă un dar preţios: acela de a spune povești care te fac să râzi și să visezi

Povestea băiatului care transformă în ciocolată tot ce atinge

În cartea scrisă de  Patrick Skene Catling, eroul este John Midas căruia îi place ciocolata. Îi place atât de mult, încât ar mânca toată ziua, fără oprire. Puţin îi pasă că-și strică pofta de mâncare. După părerea lui, ciocolata este cea mai bună dintre toate mâncărurile! Însă, într-o bună zi, după ce a rătăcit printr-un magazin de dulciuri misterios, John a aflat că există și ceea ce se cheamă prea multă ciocolată…

Ilustraţii de Marius Mihail Ghiţă.

 

Ce poţi face cu aşa o coadă? 

Poţi folosi nasul la săpat? Sau urechile ca să vezi? Ori coada ca să-ţi înfrunţi dușmanii?

Copiii și părinţii deopotrivă pot afla cine face toate aceste lucruri incredibile și multe altele, pe care animalele le pot face cu urechile, ochii, gura, nasul, coada și picioarele din volumul semnat de Steve Jenkins şi Robin Page.

Colajele din interior, de o mare valoare artistică, stimulează curiozitatea celor mici pentru lumea animală.

Portalul magic

Extrem de apreciate de părinți, de profesori, dar mai ales de copii, cărțile din seria Portalul magic, ale celei mai populare autoare americane Mary Pope Osborne, au realizat un lucru cu adevărăt magic: i-au făcut pe foarte mulți copii între șase și doisprezece ani să fie pasionați de lectură, înaripându-le imaginația. Tocmai de aceea seria a ajuns să ocupe locul întâi în topul celor mai citite cărți din lume. Vândute în zeci de milioane de exemplare, aceste cărți au devenit lecturi suplimentare obligatorii în cele peste 50 de tări în care au fost traduse.

Jack și sora lui mai mică, Annie, călătoresc în timp și spațiu dintr-o căsuță secretă, plină cu cărți, descoperită într-un copac fabulos. Fiecare carte deschisă îi face să treacă într-o altă lume, ca printr-un portal magic, oferindu-le astfel prilejul să devină ei însiși personajele unor aventuri pe parcursul cărora vor întâlni creaturi uimitoare, personaje și realități din epoci istorice diferite.

Între titlurile publicate se numără: Dinozaurii vin spre seară, Cavalerul misterios, Comoara piraţilor, Secretul piramidei, Codul luptătorilor Ninja, Aventuri în jungla Amazonului...

O altă colecţie atractivă este Biblioteca românească pentru copii. Ea cuprinde poveşti fermecătoare ca Ana și lupul, Scufița Roșie pentru cititori profesioniști de Francisca Stoenescu, Luna-Betiluna şi Dora-Minodora de Anamaria Smigelschi sau Cărţile cu Apolodor de Gellu Naum

Cele mai cunoscute basme, povești și povestiri, ale clasicilor literaturii române și universale, care au fascinat generații de copii din lumea întreagă! Cărțile pot fi utlizate ca lecturi suplimentare, fiind deosebit de utlile în procesul de învățare a competențelor de comunicare în limba română. Aspectul tipografic de excepție și ilustrațiile memorabile vor stârni curiozitatea și plăcerea de lectură a copiilor.

Cartea Basmele românilor include 16 basme semnate de Mihai Eminescu, Nicolae Filimon, Petre Ispirescu, Alexandru Odobescu, Tudor Pamfile, Pericle Papahagi, Ion Pop-Reteganul, Ioan Slavici.

Să amintim şi Cele mai frumoase poveşti şi povestiri de Ion Creangă, Prinţul fericit de Oscar Wilde, Cele mai frumoase basme de Charles Perrault, sau Poveşti şi legende din Grecia antică de Ingri D`Aulaire şi Edgar ParinD`Aulaire...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel