Data publicării:

Cartel Alfa: Afirmaţiile președintelui despre îngheţarea pensiilor şi a salariilor anulează rolul Curții Constituționale

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Reprezentanții "Cartel Alfa" consideră că afirmaţia lui Prin aceste declaraţii, preşedintele Traian Băsescu continuă campania care are ca scop culpabilizarea justiţiei, minimalizarea şi ignorarea statutului său de putere în stat, cu atât mai mult cu cât aceasta face parte dintr-o serie de declaraţii similare, care susţin toate acţiunile Guvernului prin care se blochează punerea în aplicare a hotărârilor instanţelor de judecată, doar pentru că aşa o cer interesele de moment ale partidelor aflate la Putere, potrivit unui comunicat de joi al sindicaliştilor de la Cartel Alfa.

"A vorbi despre nepunerea în aplicare (înainte ca plenul Curţii Constituţionale să se pronunţe), a unei decizii a Curţii este un abuz de putere. Şi mai grav este faptul că acela care vorbeşte, în mod public, despre ignorarea unei posibile decizii a Curţii Constituţionale este preşedintele României. Cartel Alfa consideră că aceasta este un act de o gravitate extremă, o ingerinţă în activitatea justiţiei, o anulare a independenţei acesteia, şi contravine Constituţiei României", potrivit sursei citate.

Sindicaliştii subliniază că afirmaţii de acest gen pun o puternică presiune asupra magistraţilor care, într-un real stat democratic, ar trebui să judece exclusiv în spiritul legii, şi aceasta cu atât mai mult în cazul judecătorilor de la Curtea Constituţională.

Confederaţia "Cartel Alfa" consideră că declaraţiile şi comportamentul preşedintelui constituie dovezi din ce în ce mai evidente că România a început să fie un stat dictatorial, în care nu mai contează ce prevede Constituţia, iar "Justiţia este transformată într-un simplu element de decor".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel