În multe privințe, scrie istoricul Dan Stone, „Nu am reușit să înfruntăm realitatea teribilă a Holocaustului. Cartea sa remarcabilă oferă atât o prezentare narativă, cât și o analiză a evenimentelor, provocând multe ipoteze comune și adesea revenind la modul în care această istorie teribilă rămâne neterminată”, scrie The Guardian.

Unele studii științifice recente ale Holocaustului, susține Stone, au subliniat „natura reactivă a luării deciziilor germane, determinată în primul rând de circumstanțe militare”. El nu contestă importanța factorilor contingenți, cum ar fi rivalitățile dintre diferite facțiuni naziste sau modul în care conducerea a crescut nivelul de persecuție după ce publicul în mare măsură nu a reușit să obiecteze la pogromul Kristallnacht din noiembrie 1938 și apoi la programul de eutanasiere T4. Dar el pune, de asemenea, un accent ferm pe „ideologie, înțeleasă ca un fel de teorie a conspirației fantasmagorice, ca nucleu al gândirii și acțiunii naziste”. 

O altă problemă pe care Stone o abordează este varietatea brutalității naziste. Holocaustul este uneori văzut ca fiind „caracterizat de eficiența modernă a crimei din fabrică”. În realitate, așa cum arată clar cartea, un astfel de „genocid industrial” a fost însoțit de „un număr imens de evrei [care] au fost împușcați în față, care amintesc de masacre coloniale, deși la scară largă” sau „în ghetouri, unde au fost înfometați până la moarte”. Chiar și Auschwitz a fost „low-tech, parțial construit pe materiale răzuite”.

Un capitol puternic explorează ce s-a întâmplat când războiul s-a încheiat. Eliberarea, susține Stone, „trebuie înțeleasă în virgule inversate: Mulți supraviețuitori au murit la scurt timp după aceea, prea bolnavi pentru a fi ajutați, și mulți alții, uimiți să fi supraviețuit regimului nazist, au fost șocați să descopere că au rămas captivi, incapabili să meargă acolo unde doreau” – ultimul lagăr pentru persoane strămutate nu a fost închis până în 1957. Evreii care au reușit să se întoarcă în casele din Europa de Vest și-au găsit suferința și poveștile „subsumate în narațiuni oficiale de rezistență, sacrificiu patriotic și solidaritate națională”. Pentru majoritatea evreilor din Europa de Est, „casa nu mai exista”. Deși politica evreiască de dinainte de război a fost „remarcabil de variată”, după cum subliniază Stone, nu este deloc surprinzător faptul că „sionismul a predominat” în lagărele DP, unde deținuții „s-au simțit respinși de Europa, pe care la rândul lor i-au respins”.

Stone este sceptic cu privire la beneficiile adesea proclamate ale educației și comemorării Holocaustului

Deși Holocaustul a fost în mod evident inițiat de germani, a fost în mare măsură „o crimă la nivel continental” și a găsit colaboratori dispuși și adesea entuziaști în întreaga Europă. Astfel de oameni, potrivit lui Stone, au fost motivați de „lăcomie, aspirații naționaliste și afinitate ideologică cu nazismul”, dar el subliniază, de asemenea, „faptul deranjant… că mulți făptași par să fi luat parte pentru că le-a plăcut să facă acest lucru.”

Acest lucru nu poate fi o noutate pentru istorici, dar multe țări, în special în Europa de Est post-comunistă, au fost lente în a-și recunoaște nivelul de complicitate. Recentele comisii naționale de anchetă au aruncat o lumină valoroasă asupra acestei istorii tulburătoare, dar au dat naștere și la ceea ce Stone numește „resimțire”, care este „una dintre rădăcinile renașterii fascismului în Europa de astăzi”.

O lege din 2018 a declarat că „este o infracțiune să acuzi polonezi că sunt complici la uciderea evreilor de către naziști”. Potrivit unui savant numit Jan Grabowski, el și colegii săi „istorici independenți ai Șoah continuă să se confrunte astăzi, în Polonia, cu toată puterea și mânia statului”.

Stone: comunismul a fost „o ideologie evreiască”

Naționaliștii din Europa de Est post-comunistă au subliniat atrocitățile îngrozitoare comise de Uniunea Sovietică. Dar Stone semnalează modul în care acest lucru este uneori legat de noțiunea că comunismul a fost „o ideologie evreiască” adusă în regiune din exterior, sugerând că Holocaustul poate fi văzut în această lumină ca „un răspuns justificat”. 

După cum sugerează acest lucru, Stone este sceptic cu privire la beneficiile adesea proclamate ale educației și comemorării Holocaustului. În anii 1990, el crede că conștientizarea Holocaustului nu a fost doar larg răspândită, ci „canalizată în favoarea drepturilor omului, cosmopolitismului și ideilor progresiste”. Totuși, „această narațiune încrezătoare a fost deraiată. Folosirea memoriei Holocaustului pentru a promova agendele naționaliste, pentru a facilita alianțele geopolitice de extremă dreapta sau pentru a expune gânditori progresiști pentru presupusul lor antisemitism sau părtinire anti-Israel este acum o parte familiară a peisajului”.

Implicațiile tuturor acestor lucruri nu ar putea fi mai sobre. Așa cum „nazismul a fost cea mai extremă manifestare a sentimentelor care erau destul de comune și pentru care Hitler a acționat ca un fel de creator de ploaie sau de șaman”, sugerează Stone, înfrângerea regimului său ne-a lăsat „o moștenire întunecată, o moștenire întunecată, o moștenire care nu poate fi pusă în aplicare.” o psihologie profundă a fascinației fasciste și a fanteziei genocidale la care oamenii se întorc instinctiv în momente de criză – o vedem cel mai clar în lumea alt-right și în lumea online, răspândindu-se în mainstream, a teoriei conspirației. Cartea sa oferă o relatare plină de viață, convingătoare și științifică a genocidului nazist și a consecințelor acestuia. Dar niciodată, nici măcar o clipă, nu ne lasă să credem că evenimentele sunt acum în siguranță în trecut, notează The Guardian. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News