În plină polemică în jurul apariţiei cărţii jurnalistului Michael Wolff, care pune sub semnul întrebării capacitatea de a guverna a omului de afaceri, acesta din urmă a ţinut să se arate relaxat.
"Suntem cu toţii foarte bine pregătiţi pentru noul an, am terminat foarte puternic" în 2017, a declarat el, vorbind despre întâlnirile "incredibile" avute cu începere de vineri şi care vor continua până duminică.
În frigul din hangarul unde s-a ţinut conferinţa de presă, marile nume al Partidului Republican, ca vicepreşedintele Mike Pence şi liderii grupurilor parlamentare din Camera Reprezentanţilor şi Senat, Paul Ryan şi, respectiv, Mitch McConnell, au luat cuvântul pe rând la microfon pentru a lăuda meritele acţiunilor lor.
Paul Ryan s-a referit la "un program îndrăzneţ pentru 2018" care va fi marcat în principal de alegerile de la jumătatea mandatului prezidenţial şi continuarea discuţiilor privind ridicarea unui zid la graniţa cu Mexicul, promisiune de campanie a lui Donald Trump.
Preşedintele american a reacţionat la publicarea vineri a controversatului volum "Fire and Fury: Inside the Trump White House" (Foc şi furie: În interiorul Casei Albe a lui Trump), considerându-l o "operă de ficţiune".
Michael Wolff "nu mă cunoaşte deloc şi nu m-a intervievat niciodată" de la instalarea la Casa Albă, a declarat liderul administraţiei de la Washington care a mai afirmat că acele trei ore, în total, de interviu pe care jurnalistul susţine că le-a petrecut cu el există "numai în imaginaţia lui".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"