Produse din carne de miel certificate ecologic sunt disponibile, începând de astăzi, în premieră, în hipermarketurile din câteva orașe mari din România. Astfel, în perioada imediat următoare, vor fi livrați aproximativ 700 de miei în hipermarketurile Carrefour din țară. Ambalarea cărnii de miel bio se va face în vid, la cele mai înalte standarde de calitate. Mieii provin de pe pășunile din Întorsura Buzăului, pășuni certificate bio, un aspect care întăreşte încă o dată calitatea superioară a produselor din carne de miel bio, comercializate de către Carrefour România.
„România are un potenţial de producţie foarte bun, iar în reţeaua Carrefour există o cerere ridicată pentru produsele bio, produse care au o calitate excepţională. Această iniţiativă a venit ca urmare a răspunsului favorabil al clienţilor noştri faţă de produsele din carne bio de mânzat, propuse acestora încă din decembrie 2015. În acelaşi timp, suntem bucuroşi şi mândri deopotrivă că reușim să susținem furnizorii români de produse ecologice şi că putem oferi clienților noștri noutăți în premieră pe piața locală, respectiv produse tradiţionale de cea mai înaltă calitate", a declarat Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România.
Pe lângă promovarea agriculturii ecologice în România, Carrefour îşi reafirmă deschiderea către colaborarea cu micii producători și fermieri români pentru aprovizionarea locală şi regională, continuând totodată eforturile de a dezvolta noi parteneriate la nivel naţional care să faciliteze consumul produselor româneşti de fructe şi legume. Aceste eforturi se traduc prin costuri mai mici, calitate superioară şi prospeţimea produselor.
Anunțul a fost făcut în cadrul evenimentului organizat astăzi de Asociația Bio România, la Sâmbăta de Sus, în județul Brașov, la care au participat reprezentanții Carrefour România, dar și ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și ai Ministerului Sănătății.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva