Carmen Dan, interceptare. S-a clasat dosarul "microfonul"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Vlad Manolache
WhatsApp
Parchetul General a decis să claseze dosarul privitor la microfonul găsit în priză de ministrul de Interne Carmen Dan.

După cinci luni de cercetare, procurorii Parchetului General au decis clasarea dosarului privind microfonul găsit de ministrul de Interne în locuința sa. Decizia a fost luată după ce, la audieri, au fost atât Carmen Dan cât și apropiați ai ministrului, conform B1tv.

Ministrul de Interne a găsit în locuița sa un microfon amplasat într-o priză de telefon. Potrivit surselor de la acea vreme, dispozitivul era unul chinezesc, fabricat în 2009, care costa aproximativ 300 lei.

"Eu am umblat la acea priză și ea s-a desprins"

"L-am găsit într-o priză de telefon. E deja ridicat de Poliție. Era în living. Ar fi fost aproape imposibil să fie identificat. Eu am umblat la acea priză și ea s-a desprins. Rămâne de văzut cine a pus microfonul. Eu îmi doresc din tot sufletul să nu fie o instituție a statului” a continuat ministrul, întrebată fiind dacă în spatele acestui gest ar putea sta un ”serviciu”." explica atunci Carmen Dan.

[citesite si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel