Data publicării:
Carmen Dan, angajări în MAI. Schimbări în structură
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunțat că în acest an, în MAI vor fi încadrate peste 6.300 de persoane, aproximativ 5.700 vor proveni din şcolile de agenţi şi de subofiţeri şi peste 600 fiind ofiţeri absolvenţi ai Academiei de Poliţie, ceea ce presupune şi o alocare de 61,5 milioane de lei.
"În anul 2019, continuăm politica de reducere a deficitului de personal şi aici fac precizarea că, în acest an, vom încadra peste 6.300 de oameni, aproximativ 5.700 de persoane care vor veni dinspre şcolile de agenţi şi de subofiţeri şi peste 600 de ofiţeri absolvenţi ai Academiei de Poliţie, ceea ce presupune şi un fond în valoare de 61,5 milioane de lei. În plus, încadrare din sursă externă pentru cele 1.871 de posturi pentru care a fost aprobată deblocarea prin memorandum. (...)
Continuăm, de asemenea, demersurile pentru creşterea gradului de dotare cu mijloace de protecţie specifice şi asigurarea muniţiei pentru misiuni şi antrenament, obiectiv pentru care propunem alocarea de fonduri de 105 milioane de lei. În zona operativă, avem 72.000 de persoane pentru care este nevoie de schimbarea armamentului care are un grad de uzură ridicat şi constituie în acest moment, spun eu, deja un pericol.
În concluzie, înzestrarea în acest domeniu, dar şi echiparea cu mijloace de protecţie pentru angajaţii ministerului este o responsabilitate foarte importantă pentru noi", a spus Dan, la dezbaterile pe buget din comisiile parlamentare reunite pentru apărare.
Vezi și:
Crin Antonescu, liste PNL europarlamentare. Ludovic Orban: Nu poți să trimiți un agarici
USR, scrisoare pentru susținerea lui Kovesi către liderii din PE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News