Carmen Dan: Am făcut un pas foarte important
Ministrul de Interne, Carmen Dan, consideră că poliţistul "merită şi trebuie" să fie apărat de lege, motiv pentru care propune şi susţine înăsprirea pedepselor pentru ultraj.
"Oamenii cu care lucrez zi de zi, colegii mei, au rămas de-a lungul timpului cu multe probleme nerezolvate de către cei care ar fi putut face în anumite momente ceva pentru această categorie profesională. Pe lângă alte probleme, poate la fel de urgente, cum ar fi dotările şi deficitul de personal, am făcut zilele acestea un pas pe care îl consider foarte important. Este un demers pentru înăsprirea pedepselor pentru ultraj. Este un mod de a apăra viaţa şi integritatea poliţistului. De a crea premisele să fie tratat cu demnitate şi respect, aşa cum se cuvine într-un stat de drept. Prin acest demers şi prin modificarea statutului poliţistului îmi doresc ca nivelul poliţistului în societate să fie cel meritat! Poliţistul merită şi trebuie să fie apărat de lege, aşa cum la rândul lui apără cetăţenii acestei ţări!", a scris Carmen Dan vineri pe Facebook.
Joi, Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că propune Ministerului Justiţiei, în contextul amendării Codului penal în vigoare, introducerea pedepsei cu închisoarea pentru ultraj şi ultraj judiciar.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News