Data publicării:
Carmen Brumă: Este o utopie să mănânci sănătos în lumea actuală. Noi ne mâncăm emoţiile. Omul modern nu a fost programat pentru asta
Carmen Brumă, antrenor de fitness, a vorbit în cadrul unui podcast despre provocările mâncatului sănătos.
"Nesănătosul este secundă după secundă lângă noi", a precizat Adriana Nedelea, moderatorul podcastului SmartJob, de la Europa Liberă, la care a fost invitată Carmen Brumă.
Iată ce a spus aceasta cu privire la mâncarea sănătoasă.
"Noi trebuie să fim raţionali şi pragmatici. Am depăşit de mult 7 miliarde, ca populaţie. Această planetă nu are cum să ne hrănească pe toţi la modul absolut sănătos. E o utopie. Varianta rezonabilă este să încerci să alegi din ce ai ce e mai sănătos. Trebuie să conştientizezi şi să fii foarte disciplinat, şi să îţi propui lucruri tangibile, să te mişti cât mai mult. Nu poţi anula capcanele, trebuie doar să ai grijă cum te raportezi la ele. Le vezi zilnic, treci pe lângă ele, înghiţi în sec, dar o dată pe săptămână sau la o anumită perioadă, când simţi că nu mai poţi de poftă, îţi faci pofta şi aia a fost", a declarat Carmen Brumă.
"Da, dar sunt şi părinţi care le zic copiilor că le fac ceva dulce dacă fac curăţenie sau lucruri de genul ăsta", a replicat Adriana Nedelea.
"Da, dar este o meteahnă a societăţii în care trăim. Nu doar în România. Nu e o problemă a copiilor sau părinţilor, ci a omului modern. Noi folosim mâncarea pe post de pansament emoţional. E ca şi cum ai lua o pastilă de durere de cap. Noi mâncăm din cu totul alte motive decât cele care au legătură cu senzaţia de foame. Mâncăm de tristeţe, de plictiseală, de frustrare, pentru că nu ştim ce altceva să facem. De fapt, ne mâncăm emoţiile. Trăim vremuri pentru care corpul nu a fost programat genetic. Am fost programaţi să facem faţă perioadelor de foamete, dar nu am fost programaţi pentru perioadele de abundenţă. Iar omul modern nu ştie ce să facă acum. Are senzaţia că tot ce întâlneşte pe drum trebuie să bage în interior", a mai spus Carmen Brumă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News