Data publicării:
Carmen Avram: Marea Britanie îi discriminează pe români, oamenii care au adus țării miliarde de lire sterline / Video
Eurodeputata Carmen Avram a atacat dur, de la tribuna Parlamentului European, discriminarea fățișă a cetățenilor români, bulgari, lituanieni, estoni și sloveni, care, conform guvernului britanic, trebuie să plătească taxe mai mari pentru vize de muncă în Marea Britanie.
Delegația PSD în Parlamentul European a și propus un amendament care să îndrepte situația și să împiedice discriminarea cetățenilor din Centrul și Estul Europei.
'Brexit-ul dăunează grav umorului britanic. Explicația oferită de Regatul Unit pentru a justifica discriminarea unor cetățeni europeni, dacă e o glumă, e nereușită. În realitate, situația legală a României, Bulgariei, Lituaniei, Estoniei și Sloveniei, nu diferă cu nimic de cea a celorlalte 22 de state membre. Și, deci, nu are cum să devină argument într-o atât de gravă discriminare. Și, totuși, cetățenii celor cinci țări sunt pedepsiți acum cu vize mai scumpe, cu 55 euro, decât cele plătite de restul cetățenilor europeni.' a spus Carmen Avram.
'E cu atât mai de neînțeles, cu cât această discriminare îi vizează exact pe cei care au ajutat la dezvoltarea Marii Britanii, în ultimii 20 de ani, și care au adus țării miliarde de lire sterline. Prin această măsură, Regatul Unit își arată lipsa de respect față de cele cinci țări și, mai ales, față de Uniunea Europeană. Sper ca amendamentul inițiat de social-democrații români, să fie primul pas spre revenirea la normalitate. Susținerea lui nu înseamnă o favoare făcută celor 33 de milioane de europeni pe care Marea Britanie reușește să-i jignească, ci un mesaj clar că Uniunea nu negociază drepturile fundamentale și nici nu lasă pe nimeni în urmă.', a mai declarat Carmen Avram.
Eurodeputații vor vota marți, 27 aprilie, cu privire la acordul care stabilește normele viitoarei relații dintre UE și Regatul Unit.
De asemenea, eurodeputații vor dezbate și vor vota o rezoluție de evaluare a acordului, în care insistă asupra punerii în aplicare depline a acestuia, împreună cu Acordul de retragere, și vor sublinia rolul Parlamentului în monitorizarea aplicării practice a acordurilor. Rezultatul voturilor va fi anunțat miercuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News