Data publicării:
Carmen Adamescu, reţinută
Carmen Adamescu a fost reţinută cu puţin timp în urmă.
Carmen Palade Adamescu, fosta soţie a lui Dan Adamescu, a fost reţinută într-un dosar de evaziune fiscală. Procurorii au dispus mai multe percheziții la domiciliul său și la firmele pe care le conduce.
Prejudiciul calculat este de aproximativ 43 de milioane de lei.
Care sunt faptele cercetate
"La data de 10 octombrie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 7 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi evaziune fiscală.
Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite, în virtutea funcţiilor de conducere deținute în cadrul unei societăți comerciale având ca obiect principal de activitate ,,închirierea și subînchirierea bunurilor proprii”, ar fi încheiat mai multe contracte de management, respectiv de prestări servicii, prelungite sau modificate prin acte adiționale succesive, cu alte societăţi comerciale controlate direct sau prin intermediari", se arată în comunicatul autorităţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News