Data publicării:

Carlos Martinez, noul antrenor al Simonei Halep: Pentru mine este o referință

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Ibericul Carlos Martinez a confirmat că este noul antrenor al Simonei Halep, despre care spune să este foarte determinată să mai joace ”încă 2-3 ani”. Ce l-a determinat să accepte propunerea fostului lider mondial.

Simona Halep s-a prezentat la meciul de revenire, de la Miami Open, fără antrenor, însă a primit câteva indicații din partea lui Darren Cahill, tehnicianul care a ajutat-o pe româncă să cucerească primul său trofeu de Grand Slam.

De altfel, relația dintre cei doi este una extraordinară, în ciuda faptului că nu mai lucrează direct de câțiva ani, iar acest lucru s-a putut vedea atât pe perioada în care Simona Halep a fost suspendată, precum și la găsirea unui nou antrenor, după ce fostul lider a renunțat la francezul Patrick Mouratoglou.

Într-un interviu acordat pentru digisport.ro, după meciul de la Miami Open, Simona Halep a anunțat că în perioada următoare va fi antrenată de ibericul Carlos Martinez, acesta discutând despre viitoarea sa elevă chiar cu australianul Darren Cahill.

”Am vorbit cu Carlos Martinez, o să am o perioadă de pregătire, de cunoaștere, să spun așa, după Miami, când mă voi întoarce în Europa.

Sper să meargă bine, eu îl apreciez foarte mult, a lucrat cu jucătoare care mie mi-au plăcut foarte mult, cum a fost Svetlana Kuznetsova și îi admir munca foarte-foarte mult.

Sper să ne înțelegem și sper să fiu aptă să muncesc la nivelul la care el își dorește și să facem treabă bună împreună”, a declarat Simona Halep pentru sursa menționată.

Carlos Martinez: Pentru mine este o referință

La numai o zi de la anunțul făcut de fostul lider mondial, Martinez s-a declarat foarte încântat de faptul că românca și-a dorit să colaboreze cu acesta.

”Faptul că Simona a fost atât de hotărâtă că vrea să lucreze cu mine a fost ceea ce a ajuns să mă convingă.

Dacă ea e atât de interesată, eu sunt la fel sau mai mult. Chiar săptămâna trecută respinsesem un alt proiect foarte interesant, dar aici vorbim de Halep, o jucătoare de top, a trebuit să fac acest pas.

Am văzut că lucrurile sunt foarte clare pentru ea, în acest moment nu mai trebuie să-i arăt cum se fac lucrurile, vine deja cu acea fundație a atâtor ani de experiență.

Este o jucătoare cu multă personalitate, are un caracter puternic și știe perfect ce își dorește.

Încă nu o cunosc atât de bine, știu doar că este o fată bună, dar din ceea ce mi-a spus Darren Cahill, este și foarte pretențioasă”, a spus Carlos Martinez într-un interviu pentru puntodebreak.com, citat de Eurosport.

Cât privește partea a doua a carierei Simonei Halep, având în vedere dorința sa de a juca, pe care a arătat-o pe deplin în meciul cu Paula Badosa, Carlos Martinez a afirmat că nimic nu este bătut în cuie, dar o vede pe româncă măcar 2-3 ani pe teren.

”Cu siguranță vrea să mai joace încă 2-3 ani, dar nici o dată nu a fost stabilită. Ideea este că abia mai târziu va vedea dacă mai poate juca 2-3 ani, dar în acest moment se gândește pe termen lung.

Are 32 de ani, nu este chiar atât de bătrână, în capul ei este ideea de a reveni în elită, de a fi din nou în vârf, luptând pentru marile titluri. Vorbim despre o jucătoare foarte mare. Datorită a tot ce a realizat, pentru mine este o referință”, a concluzionat ibericul, potrivit aceleiași surse.

WTA, schimbări de regulament după ”Cazul Simona Halep”

WTA a început o revizuire a regulilor sale, ceea ce ar putea face ca jucătoarele exonerate de acuzațiile de dopaj sau cărora le-au fost reduse suspendările, să poată reveni în circuit în baza unor ”clasamente speciale”, a anunțat asociația care controlează tenisul profesionist feminin, citată de Reuters.

Modificarea regulilor este avută în vedere după cazul intens mediatizat al româncei Simona Halep, care a revenit cu ocazia turneului de la Miami, în baza unui wild-card oferit de organizatorii americani, după ce suspendarea sa de patru ani pentru dopaj i-a fost redusă la nouă luni, în urma unui apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.

Spre deosebire de cazurile de accidentări grave sau perioade de maternitate, jucătoarele care au încălcat regulamentul antidoping nu beneficiază de clasamente protejate la revenirea în circuit și sunt nevoite în cele mai multe cazuri să înceapă de la zero.

”Am demarat un proces de revizuire a acestor reguli, deoarece credem că este oportun să analizăm această situație. Calendarul exact pentru orice potențială schimbare a regulilor și implementarea lor ulterioară va depinde de feedback-ul primit de la membrii noștri”, a precizat un purtător de cuvânt al WTA, scrie Agerpres.

Citește și: Meciul de revenire al Simonei Halep, analizat de șefa ANS. Lipă: A spart gheața. Să o văd și la Paris

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel