În 2017, Ad Libitum, trupa al cărui mentor a fost Carla's Dreams, a reușit să ajungă până în finală, marcând în premieră prezența unui reprezentant al grupurilor în această etapă a emisiunii "X Factor". Iar juratul se pare că ar fi pregătit să o ia anul acesta de la capăt! "Când vin grupurile? Dacă tot nu am reușit anul trecut, aș vrea să mai încerc!", a fost replica ce i-a surprins pe Delia, Horia Brenciu și Ștefan Bănică. Până acum, Delia a fost de două ori mentorul "Grupurilor", în timp ce colegii săi au avut sarcina o singură dată.
Cel de-al optulea sezon "X Factor" , în curând, la Antena 1, se anunță plin de surprize. Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin s-au alăturat echipei și vor căuta factorul X alături de Delia, Carla's Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică. Telespectatorii vor avea astfel și ei ocazia să decidă alături de jurați cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor. Noi povești spectaculoase, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa sunt scoase la iveală în noul sezon "X Factor", în curând, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol