Cariera lui Caroline Wozniacki s-a încheiat. Boala cu care a fost diagnosticată
Caroline Wozniacki şi-a încheiat, vineri, cariera de jucătoare profesionistă de tenis, după meciul din turul al treilea de la Australian Open 2020.
Caroline Wozniacki a pierdut în fața tunisiencei Ons Jabeur, în vârstă de 25 de ani, cu 7-5, 3-6, 7-5, după două ore şi şapte minute de joc, calificându-se în premieră în optimi la un turneu de Mare Şlem.
Wozniacki a ales să se retragă la turneul la care a reuşit cel mai mare succes al carierei - unicul său titlu de Grand Slam. În vârstă de numai 29 de ani, Wozniacki, diagnosticată cu artrită reumatoidă în 2018, nu a jucat ultimul meci pe arena pe care o învingea pe Simona Halep în 2018, într-o finală memorabilă, ci pe Melbourne Arena.
La finalul partidei, Wozniacki s-a despărţit în lacrimi de fani:
”Nici nu se putea altfel, simt că se potriveşte de minune că ultimul meu meci este unul de trei seturi şi că îmi închei cariera cu o greşeală de pe forehand", a glumit Wozniacki. Apoi, a completat: ”Sunt gata pentru următorul capitol din viaţa mea. Voi mai fi pe aici, nu ca jucătoare, dar în tenis".
71 de săptămâni no. 1 WTA
Caroline Wozniacki a decis să se retragă, fiind jucătoarea activă cu al doilea cel mai mare număr de săptămâni petrecute pe prima poziţie în clasamentul mondial (71), după Serena Williams.
Wozniacki se afla pe locul 36 WTA la startul Australian Open 2020. Ea a câştigat 30 de titluri WTA în carieră şi premii în bani de peste 35 de milioane de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News