Care este posibilitatea unui atac nuclear. Grumaz: Există acest scenariu. Au spus-o nordicii din țările baltice. Butonul este la Putin
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
General Alexandru Grumaz
General Alexandru Grumaz
Când Vladimir Putin a pus în alertă forțele nucleare, iar S. Lavrov a amenințat că al treilea război mondial va fi unul nuclear, Ucraina pare să fi pierdut șansa unei intervenții militare NATO.

În emisiunea "Ce se întâmplă?”, realizată de către jurnalistul Răzvan Dumitrescu, s-a dezbătut, printr-o serie de întrebări adresate generalului Alexandru Grumaz, situația actuală a conflictului ruso-ucrainean, punându-se accent în special pe subiectul unui eventual război nuclear declanșat de ruși, armele nucleare fiind în acest caz o ultimă carte din mâneca lui Vladimir Putin, după numeroasele eșecuri și calcule eronate în privința ocupării Ucrainei în timp mult mai scurt decât acesta se aștepta.

Într-un război convențional, înainte de a lansa rachete nucleare tactice, bomba termobarică precedă unui atac nuclear. Este ultima fază de dinaintea lansării tactice nucleare, declară generalul Alexandru Grumaz.

Amnesty International și Human Rights Watch au spus că forțele ruse par să fi folosit muniții cu dispersie interzise pe scară largă, Amnesty acuzându-le că au atacat o grădiniță din nord-estul Ucrainei, în timp ce civilii s-au adăpostit în interior. O bombă cu vid sau o armă termobarică aspiră oxigenul din aerul înconjurător pentru a genera o explozie la o temperatură ridicată, producând, de obicei, o undă de explozie de o durată semnificativ mai lungă și mai puternică decât cea a unui exploziv convențional și este capabilă să dezintegreze corpurile umane. Aceste tipuri de arme nu folosesc muniție convențională. 

Putem ajunge la rachete tactice nucleare?

"Exista acest scenariu. Au spus-o nordicii din țările baltice. Există un interviu al ministrului apărării din Letonia în care el explică faptul că rușii vor merge mai departe dacă nu vor obține ce vor. Sistemele de rachete din Belarus, cele care sunt denumite Iscander, pot fi încărcate cu încărcătură nucleară, declară generalul Alexandru Grumaz.

Întrebat de către realizatorul emisiunii dacă, în momentul în care ei văd că toate calculele lor sunt greșite și că lucrurile evoluează altfel decât și-au imaginat, ar putea să-i apuce disperarea și să degenereze conflictul acesta în ceva groaznic?

General Alexandru Grumaz a mai declarat că "până în 1993 erau mai mulți oameni - ministrul Apărării, președintele și prim-ministrul - care aveau cheie la valiza atacului nuclear. Nu puteai să iei decizia singur. Acum, există numai o verificare de rutină la ministrul Apărării și la șeful Statului Major general. Butonul este în întregime la Putin. El a schimbat doctrina militară a rușilor apărută recent. Spune clar că președintele are drept de buton nuclear."

Cade teoria precum că Putin este slăbit din interior?

La aceasta întrebare, general Alexandru Grumaz răspunde: "Consilierul lui de taină este din 2012 în funcție, a fost făcut general fără să stea în grad în 1990 chiar în timpul lui Gorbaciov. Este unul din oamenii care îl influențează pe Putin în deciziile pe care le ia și el este considerat artizanul războiului din Crimeea și a războiului din Siria. Avem un om dedicat armelor lângă Putin".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel