Data publicării:

Care e diferența dintre porumbel și guguștiuc. Debandadă în orașe după invazia păsărilor

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pexels. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pexels. Imagine cu rol ilustrativ

Porumbeii și alte zburătoare au invadat cartierele orașelor din România, aducând cu sine multă mizerie și de multe ori gălăgie.

Jurnalistul Val Vâlcu și sociologul Alfred Bulai au dezbătut subiectul înaripatelor la podcastul Nod în papură de la DC News TV.

Ce se asortează cu petele de dude? Mizeria lăsată de păsări!

Întrebările adresate de Val Vâlcu la începutul discuției au fost: „Ce se potrivește mai bine cu petele lăsate de duzii din oraș pe mașini: găinațul de porumbel sau cel de cioară?”.

Jurnalistul a adăugat că acest fenomen se întâmplă când unele specii sunt ocrotite în exces, adăugând cu umor: „Guguștiucii sunt de fapt acei cetățeni care intră la magazin, cumpără o sacoșă de grăunțe, și încep să o împrăștie porumbeilor”.

Alfred Bulai, terorizat de înaripatele omniprezente

Evident că nu este vorba de parcuri, ci de cartiere, iar sociologul Alfred Bulai își spune și el părerea în emisiune: „Stau în același bloc din Drumul Taberei de 25 de ani. Numărul acestor vietăți a crescut la un nivel aberant. În plus, au devenit agresivi, rup plasele de țânțari, fac scandal-non stop”.

„Într-un oraș nu trebuie să ai decât un număr minimal de animale. În niciun caz nu trebuie să ai șoareci, șobolani, câini ori pisici care trăiesc pe stradă, nici tone de păsări care nu au ce căta decât în parcuri”, a adăugat Bulai.

Vezi video complet pe DC News TV, alături de soluția propusă de Alfred Bulai pentru ca fenomenul acesta deranjant să fie rezolvat ca în țările civilizate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel