Autobuzul interactiv dispune de terminale informative, unde cercetătorii pot să navigheze pe site-ul EURAXESS şi îşi pot încărca CV-urile. 'Portalul naţional 'EURAXESS România - Cercetători în mişcare' oferă informaţii şi asistenţă pentru cercetătorii care doresc să vină în România, precum şi pentru cei aflaţi în căutare de joburi în domeniul cercetării în Europa.
Portalul conţine informaţii practice privind aspecte ale vieţii profesionale şi cotidiene, sfaturi şi ajutor în relaţia cu autorităţile, precum şi informaţii despre joburi vacante şi oportunităţi de finanţare", precizează un comunicat remis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, va exista şi un program de sesiuni interactive care vor avea loc pe parcursul zilei, incluzând o conferinţă cu prezentări şi discuţii tip panel pe tema oportunităţilor de carieră în cercetare la nivel european la care vor participa reprezentanţi din mediul academic şi de cercetare, doctoranzi, cercetători, activităţi de informare şi promovare cu ajutorul a două corturi dotate cu infotouch, o sesiune de poze profesionale tip CV la 'bordul' autocarului EURAXESS parcat în faţa universităţii.
[citeste si]
Oprirea caravanei de la Universitatea din Bucureşti face parte dintr-un tur EURAXESS de două luni în care se vizitează 34 de oraşe din 16 ţări.
EURAXESS este o platformă pan-europeană, susţinută de 40 de ţări participante din întreaga Europă. Peste 530 de angajaţi EURAXESS din peste 260 de centre de servicii oferă asistenţă personalizată, în timp ce site-ul constituie un punct unic de acces la informaţii dincolo de graniţele naţionale. Platforma a răspuns, până în prezent, la solicitările a peste 900.000 de cercetători. Acestea se referă, de obicei, la oportunităţi de angajare şi finanţare, la condiţiile de obţinere a vizelor şi permiselor de şedere, la cazare, şcoli, aspecte legale şi care ţin de asigurările sociale. În 2015 au fost publicate peste 42.000 de oferte de angajare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- 170 de zimbri din România pot absorbi CO2-ul produs de 2 milioane de mașini - Articol The Guardian
- „Stăpânul inelelor“ se întoarce. Primele imagini din noul sezon cu Sauron, Galadriel și Celebrimbor / video
- UPDATE: Atacatorul ar fi membru al unei grupări paramilitare pro-ruse / Robert Fico, premierul Slovaciei, a fost împușcat
- Antena 3 CNN, imagini cu Ludovic Orban, dansând la o petrecere cu vrăjitoarea Sidonia și clanul Fabian. „M-am rugat plângând / Să nu mă părăsești nicicând”
- Roșiile cu brânză, ”meniul de vară” al românilor. Mihaela Bilic: N-ai ce să greșești
- Istoricul Mihail Dobre: De ce ar trebui să doneze România sistemul PATRIOT și nu Spania sau Germania / video
- Ce este, cu adevărat, tragic în crima din Crângași. Concluziile psihologului Radu Leca
- Marea Finală Chefi la cuțite 2024. Câștigător sezon 13
- Denise Rifai a dezvăluit salariul ei
- Scenariu-negru pentru Firea. A spus-o direct: din 10 iunie, pensionară