Data publicării:

Caraş-Severin: Scăderea natalităţii, cauza procesului de îmbătrânire demografică

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Structura pe vârste a populaţiei, la nivelul judeţului Caraş-Severin, poartă amprenta caracteristică a unui proces de îmbătrânire demografică, o cauză principală fiind scăderea natalităţii, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Judeţene de Statistică, scrie Agerpres.

"Acest lucru a determinat reducerea absolută şi relativă a populaţiei tinere în vârstă de 0 - 14 ani. În paralel, creşterea speranţei de viaţă a determinat creşterea numărului şi ponderii populaţiei vârstnice, de 65 de ani şi peste. De exemplu, se remarcă reducerea ponderii populaţiei tinere, de la 21,8% în 1992, la 14% în 2018, precum şi creşterea ponderii celei vârstnice, de peste 65 de ani, de la 11,1% în 1992, la 20,1% în 2018", a declarat miercuri, în şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele Persoanelor Vârstnice din Caraş-Severin, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică, Gheorghe Petre.

Potrivit acestuia, lent, fără să atragă atenţia, dar inevitabil, populaţia din ţările europene suferă o a doua evoluţie majoră, şi anume, apariţia unei noi grupe - "vârsta a patra", în care se încadrează cei peste 80 de ani, care este în continuă creştere.

Numărul persoanelor vârstnice, de peste 65 de ani, care revin la 1.000 de persoane adulte a crescut de la 166, în 1992, la 305 în 2018, generând, în timp, o sarcină socială sporită pentru adulţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel