Data publicării:

Caraş-Severin: Reşiţa găzduieşte Naţionalele individuale de gimnastică ale juniorilor

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Municipiul Reşiţa a redevenit capitala gimnasticii artistice juvenile masculine din România, prin găzduirea întrecerilor Campionatului Naţional Individual şi pe Aparate al juniorilor în Sala Polivalentă.

"La sfârşitul acestei săptămâni avem onoarea să organizăm din nou Campionatul Naţional de juniori. Reşiţa va fi o gazdă primitoare pentru toţi sportivii juniori din ţară şi sperăm ca la sfârşitul acestei competiţii toată lumea să plece cu rezultatele dorite, în funcţie de nivelul de pregătire la care sunt la ora actuală. La Reşiţa vor participa în jur de 60-70 de sportivi de la toate cluburile de gimnastică masculină din ţară, după programul stabilit de Federaţia Română de Gimnastică. În acest sens, vă pot spune că joi a avut loc acomodarea pentru toţi sportivii care vin din ţară, vineri se vor desfăşura concursurile individuale, iar sâmbătă vor fi finalele pe aparate, unde cei mai buni opt sportivi de la fiecare aparat îşi vor disputa medaliile. Avem şi reşiţeni, trei dintre ei sunt componenţi ai lotului naţional de juniori, iar alţi trei sunt de la Clubul Sportiv Şcolar Reşiţa - mă refer aici la categoria mică. La nivel cinci, la categoria mai mare, vor mai intra în concurs încă trei gimnaşti de la Clubul Sportiv Municipal Reşiţa. Din păcate, am avut mai multe cazuri de varicelă în cadrul lotului de juniori, motiv pentru care câţiva sportivi care se pregătesc aici nu vor putea participa", a declarat profesorul Robert Bălan, scrie Agerpres.

În calitate de supervizor al centrului naţional de juniori de la Reşiţa, tehnicianul Dan Grecu a vorbit despre elementele noi ce vor fi prezentate în concurs de juniorii de top ai României.

"O să vedeţi şi la concurs, dacă aţi fost şi anul trecut, veţi vedea că au învăţat copiii elemente noi, pe care le vor prezenta acum în competiţie şi sperăm să fie de bun augur pentru Europenele de anul viitor", a declarat Dan Grecu.

Vineri concursul a debutat la ora 9:00 şi se va încheia în jurul orei 19:00, iar reuniunea sportivă de sâmbătă se va desfăşura între orele 9:00 şi 13:00. Intrarea publicului este liberă.

Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Gimnastică, în parteneriat cu Primăria reşiţeană, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Clubul Sportiv Şcolar şi Clubul Sportiv Municipal din Reşiţa

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel