Data publicării:

Caraş-Severin: Festivalul internaţional 'Sabin Pautza' va debuta joi la Reşiţa

Autor: DCNews Team | Categorie: Cultura
WhatsApp

Festivalul internaţional 'Sabin Pautza' (FISP) se va desfăşura, în acest an, la Reşiţa, în perioada 24 - 27 octombrie, ocazie cu care vor avea loc o serie de expoziţii, concerte, recitaluri, dar şi un concurs de interpretare pianistică şi compoziţie. 

'Acest festival este un proiect al Asociaţiei Metarsis şi a fost iniţiat din preţuire faţă de una dintre valorile de necontestat ale Banatului Montan, dar nu numai, şi anume, compozitorul şi dirijorul Sabin Pautza, din respect pentru muzica de calitate, studiată în ani de zile.

Concretizat prin efortul unit al iubitorilor de muzică adevărată, FISP, ajuns la cea de-a VI-a ediţie, se desfăşoară în acest an în două etape. Mai exact, prima etapă a avut loc în luna mai, iar cea de-a două, va avea loc în perioada 24 - 27 octombrie. Trebuie să mai spunem, ca o pată de culoare, şi că Sabin Pautza, din 1965, până în 1984, când a fost profesor la Conservatorul din Iaşi, a predat armonie şi contrapunct pe muzica lui Jimi Hendrix, ceea ce era un act de extrem curaj la acea vreme, în România', a declarat preşedinta Asociaţiei Metarsis, iniţiator al evenimentului, Camelia Duca.

Cu această ocazie va avea loc şi lansarea Imnului Reşiţei, pe muzica lui Sabin Pautza şi versurile poetului Octavian Doclin. Acesta va fi interpretat de Corul Academic Arad, de Corurile reunite ale Liceului de Arte 'Sabin Păuţa' şi de orchestra Filarmonicii din Arad, evident, avându-l ca dirijor pe maestrul Sabin Pautza.

'Imnul Reşiţei este o expresie a vitalităţii artistice a celor doi autori, Octavian Doclin - versuri şi Sabin Pautza - muzica şi a nesfârşitei lor iubiri faţă de Reşiţa - Cetatea de Inimi şi Foc. Imnul va fi lansat în ultima zi a festivalului, duminică, pe data de 27 octombrie', a precizat Camelia Duca. Festivalul FISP va debuta joi, 24 octombrie, la Palatul Cultural din Reşiţa, cu spectacolul 'Dragu' mi-i că-s bănăţean', începând cu ora 19:00. Vineri, de la ora 11:00, în Aula Magna a Universităţii Eftimie Murgu este programat concertul coral-cameral 'Sabin Pautza şi copiii'.

Tot vineri, dar de la ora 19:00, la Sala Lira a Liceului de Arte 'Sabin Păuţa' se va desfăşura recitalul extraordinar susţinut la pian de Mădălina Slav din Elveţia. Pe parcursul zilei de sâmbătă se va derula concursul de interpretare pianistică şi compoziţie, iar seara se va încheia cu un alt recital extraordinar, de data aceasta susţinut de pianistul Alexandru Ionuţ Hergane, din Germania.

Ziua de duminică este dedicată galei laureaţilor şi lansării Imnului Reşiţei. Organizatori ai manifestării sunt Asociaţia Metarsis - activităţi şi servicii de cultură urbană şi artă contemporană, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Primăriei şi Consiliului Local Reşiţa, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel