Data publicării:

Caraş-Severin: Amenzi de 600.000 de lei pentru munca 'la negru' în primele 9 luni ale anului

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate de inspectorii de muncă pentru practicarea muncii nedeclarate, în primele nouă luni ale anului, la nivelul judeţului Caraş-Severin, este de 600.000 de lei.

"Din totalul de 1.1129 de controale efectuate, 1.006 au vizat identificarea şi combaterea muncii nedeclarate. În această perioadă, au fost depistaţi că folosesc munca nedeclarată 25 de angajatori, iar 50 de persoane au fost depistate desfăşurând muncă nedeclarată, din care 17 au fost femei. Au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale, din care 23 reprezintă amenzi în valoare totală de 600.000 lei, ceea ce înseamnă 73,2% din total, în timp ce alte două sunt avertismente scrise. Mai exact, valoarea totală a amenzilor contravenţionale aplicate în primele nouă luni ale acestui an, în domeniul relaţiilor de muncă, se ridică la 900.500 lei", a declarat miercuri, în şedinţa Comisiei de Dialog Social, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Caraş-Severin, Marius Motoşan, scrie Agerpres.

Potrivit lui Motoşan, cu toate că legislaţia naţională prevede anumite pârghii de combatere şi prevenire a muncii "la negru", ea nu va putea fi eliminată decât prin intervenţia fiecărui cetăţean, şi anume prin înţelegerea, în mod individual, a avantajelor şi dezavantajelor acestei munci, dar şi a faptului că ar trebui să aibă o atitudine mai responsabilă faţă de costul şi legalizarea muncii pe care o desfăşoară.

Munca "la negru" se întâlneşte în mod frecvent în construcţii, prestări de servicii, comerţul organizat şi neorganizat, stradal, în pieţe, târguri, dar şi în sectoare greu accesibile, cum sunt agricultura şi exploatările forestiere, conform sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel