Data publicării:

Caracatița, un spectacol care atacă problema consumului de droguri în rândul tinerilor. Teatrul Masca/ VIDEO

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Invitat în emisiunea De Ce Citim, Cristinel Dâdăl, consultant artistic la Teatrul Masca, a vorbit despre noua stagiune a Teatrului Masca și care sunt noutățile. 

„Suntem în perioada producției cu o altă premieră care va ieși la jumătatea lui noiembrie. Este un spectacol într-o cu totul altă stilistică. Un spectacol de autor, aș spune. Este vorba despre Florin Fieroiu și va fi un spectacol cu foarte multă „fizicalitate”, cu muzică, dans, corpul va spune cele mai multe lucruri în acest spectacol, iar el pleacă de la cele Șapte manifeste DADA, de la textul lui Tristan Tzara, urmând ca ultima producție a noastră să iasă la jumătatea lui decembrie și este primul spectacol pe care îl pune la noi Catinca Drăgănescu, într-o formă de dialog asumat cu trupa noastră, cu colectivul nostru. Se va numi „Caracatița” și va ataca un alt subiect extrem de actual, din păcate, problemele drogurilor și modul în care acestea se reflectă în viețile adolescenților, din păcate la vârste din ce în ce mai mici.

Dincolo de aceasta, este o stagiune în construcție, pe care ne-am asumat-o în acest mod și care pornește de la deviza „să vorbim, pe bune, despre noi!”, or asta înseamnă să încercăm să facem câteva lucruri mici, dar pe bune. Să ne cunoaștem pe bune publicul care vine la noi, să-i cunoaștem pe cei care ar fi interesați și dacă nu ajung, de ce? Poate putem face noi ceva ca ei să ajungă. O stagiune în care pilotăm foarte multe tonuri stilistice, să vedem la care rezonează cel mai mult oamenii din apropierea sediului nostru. De altfel avem și o microstagiune, „Deschis se numește”, microstagiune de spectacole invitate.” a declarat Cristinel Dâdăl, consultant artistic al Teatrului Masca. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel