Data publicării:
Căpșunele, beneficii importante pentru sănătate. Cine nu trebuie, totuși, să le consume
Căpşunele sunt unele dintre cele mai delicioase şi benefice fructe pe care le putem consuma.
Sunt bogate în vitamine, minerale şi antioxidanţi, având capacitatea de a reduce riscul apariţiei diferitelor boli - diferite tipuri de cancer, inclusiv cancerul de sân, cancerul de ficat şi cancerul de colon. În plus, căpşunele sunt bogate în vitamina C, importantă pentru sănătatea pielii, părului şi unghiilor. De asemenea, conţin vitamina K, benefică pentru sănătatea oaselor şi reducerea riscului de osteoporoză.
Aceste fructe sunt bogate în fibre, ajutând la îmbunătăţirea digestiei şi la reducerea riscului de diabet şi boli cardiovasculare. Cu un conţinut scăzut de calorii, sunt un aliment ideal pentru cei care doresc să slăbească, scrie Rdaor, citând dariknews.bg.
Cine nu trebuie să le consume și cine trebuie să aibă grijă
Persoanele alergice la căpşune trebuie să le evite, deoarece consumul lor poate provoca reacţii precum erupţii cutanate, hipersensibilitate şi chiar şoc anafilactic. În bolile respiratorii precum astmul sau bronşita cronică, consumul de căpşune trebuie să fie moderat, deoarece acestea pot irita căile respiratorii şi pot duce la o creştere a simptomelor. Şi persoanele care suferă de diabet trebuie să aibă grijă când le consumă, întrucât conţin o cantitate mare de zahăr.
Citește și:
Dieta cu căpșune ar putea combate boala Alzheimer
Dieta cu căpșune, mâncate simple sau sub formă de salate sau smoothie-uri, ne-ar putea ajuta să ne protejăm creierul de Alzheimer? Poate că da, conform unui nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea RUSH, din SUA.
Te-ai fi gândit vreodată că banalele căpşune ar putea ţine Alzheimerul la distanţă? Ei bine, cercetătorii de la RUSH au descoperit că un compus bioactiv găsit în căpșune, numit pelargonidin, poate fi asociat cu mai puține "încâlciri neurofibrilare Tau" în creier. Acestea sunt unele dintre semnele distinctive ale bolii Alzheimer, care este cauzată de modificări anormale ale proteinelor acumulate în creier. Studiul a fost publicat în Journal of Alzheimer’s Disease.
Sursă de pelargonidină
"Suspectăm că proprietățile antiinflamatorii ale pelargonidinei pot scădea neuroinflamația generală, ceea ce poate reduce producția de citokine”, a spus dr. Julie Schneider, autoare a studiului. Citokinele sunt proteine produse de celule și pot regla diferite răspunsuri inflamatorii. Inflamația din creier a fost legată de patologia Alzheimer. Datele sugerează că pelargonidina poate proteja creierul îmbătrânit de dezvoltarea patologiei bolii Alzheimer. „În timp ce pelargonidina ar trebui examinată în continuare pentru rolul ei în menținerea sănătății creierului la adulții în vârstă, acest studiu oferă o schimbare simplă pe care oricine o poate face în dietă”, a spus dr. Puja Agarwal, autoare a studiului. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News