Data publicării:
Capsula misiunii Osiris-Rex, care a prelevat eșantionul de pe asteroidul Bennu, a fost deschisă. Avea un ”praf negru”
NASA a început să deschidă capsula misiunii Osiris-Rex, care a colectat bucăți de asteroid. Chitaristul Brian May, doctor în astrofizică, a făcut parte din echipa Osiris-Rex.
NASA a început să deschidă capsula misiunii Osiris-Rex, care a colectat bucăţi de asteroid, şi a anunţat marţi că a găsit în interior ”praf negru şi resturi”, chiar înainte de a ajunge la grosul eşantionului, informează AFP, notează Agerpres.
La şapte ani de la decolare, capsula a aterizat duminică pe Pământ, în deşertul american, după o manevră de mare risc.
NASA estimează că a reuşit să colecteze în 2020 circa 250 de grame de materie de pe asteroidul Bennu - cel mai mare eşantion de asteroid colectat vreodată.
La momentul efectuării acelei operaţiuni, agenţia spaţială şi-a dat seama că clapeta compartimentului de colectare nu se putea închide. Dar încărcătura a reuşit în cele din urmă să fie securizată, fiind transferată în capsulă, aşa cum era prevăzut.
Totuşi, din cauza acestei scăpări, oamenii de ştiinţă se aşteptau ca reziduuri să fie descoperite în afara compartimentului de colectare, în cutia în care a fost plasat.
Un prim capac a fost deschis marţi, într-o cameră ermetică de la Centrul Spaţial Johnson, din Houston, Texas.
Apoi imediat echipele NASA au ”găsit praf negru şi resturi”, a anunţat NASA, fără a preciza dacă este vorba într-adevăr de bucăţi de asteroid.
Această materie va fi analizată, iar ”procesul minuţios de dezasamblare” a compartimentului de colectare va avea loc ”pentru a avea acces la eşantionul principal din interiorul” acestuia, a scris agenţia spaţială.
O conferinţă de presă este programată la data de 11 octombrie pentru ”dezvăluirea eşantionului”.
Analiza compoziţiei asteroidului Bennu ar trebui să le permită oamenilor de ştiinţă să înţeleagă mai bine formarea sistemului solar şi cum a devenit locuibil Pământul.
Brian May, chitaristul trupei Queen, membru al echipei Oniris-Rex
Brian May a demonstrat încă o dată de ce este un membru al familiei regale a rockului. Nu numai că este chitaristul trupei Queen, dar este și un astrofizician care a ajutat recent NASA să returneze pe Pământ prima mostră de asteroid din istorie.
May a declarat că a fost ”extrem de mândru” să facă parte din echipa care a colectat eșantionul de pe asteroidul Bennu.
”Bună ziua, oameni de la NASA, fani ai spațiului, pasionați de asteroizi. Sunt Brian May de la Queen, după cum probabil știți, dar și extrem de mândru că sunt membru al echipei Osiris-Rex”, a declarat muzicianul în vârstă de 76 de ani într-un clip difuzat duminică la NASA TV, scrie CNN.
Nava spațială Osiris-Rex a trecut duminică pe lângă Pământ, la șapte ani după ce a fost lansată în spațiu pentru a colecta mostre de pe asteroidul Bennu, aflat în apropierea Pământului.
Aceasta a colectat eșantionul de pe asteroidul vechi de peste 4,5 miliarde de ani în 2020, înainte de a porni în călătoria de întoarcere spre Pământ, mai exact spre Utah, în 2021.
May a jucat un rol crucial în cadrul misiunii, creând imagini stereoscopice pornind de la datele navei spațiale care au permis conducătorului misiunii, Dante Lauretta, și echipei să localizeze un loc sigur pentru aterizare și colectarea unei mostre.
În clip, May și-a cerut scuze pentru că nu a fost alături de echipă la această ocazie importantă.
Citește și: NASA a pus mâna pe o ”comoară”. Cel mai mare eşantion de asteroid colectat vreodată - VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News