Data publicării:

Capitoliul, la un pas de un nou atac. Trei suspecţi înarmaţi, arestați în apropierea Curţii Supreme din SUA

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp

Poliţia Capitoliului a închis miercuri după-amiază străzile din jurul Curţii Supreme şi al Bibliotecii Congresului din Washington pentru a investiga un autovehicul suspect, după care a arestat doi bărbaţi şi o femeie, relatează dpa.  

Autorităţile au precizat că au confiscat două pistoale şi o puşcă după ce unul dintre bărbaţi le-a spus că în camionetă se aflau arme de foc.

După ce vehiculul a fost verificat de Divizia de răspuns la incidente periculoase, străzile au fost redeschise în jurul orei locale 18:00 (22:00 GMT).

Nu este clar dacă ocupanţii camionetei parcate ilegal pe East Capitol Street se aflau în incinta Capitoliului.

Armele de foc sunt interzise la Capitoliu.

Potrivit CNN, cele trei persoane arestate sunt din statul american Georgia.

Securitatea s-a intensificat la Capitol Hill după atacul de la 6 ianuarie 2021 al loialiştilor preşedintelui de atunci, Donald Trump, care sperau să întrerupă certificarea noului preşedinte Joe Biden.

Preocupările legate de siguranţa fizică a judecătorilor Curţii Supreme au escaladat în iunie, când un bărbat înarmat din California a fost arestat în faţa casei judecătorului Brett Kavanaugh. Tânărul de 26 de ani ar fi 'proferat ameninţări' împotriva judecătorului Kavanaugh, care a avut un rol crucial în decizia Curţii Supreme de a revoca hotărârea emblematică din cazul 'Roe v. Wade', care le garanta din 1973 la nivel federal femeilor americane dreptul de a avorta.

Nu este clar dacă incidentul de miercuri are vreo conotaţie politică, notează Agerpres.

Poliţist implicat în asaltul asupra Capitoliului SUA, condamnat la 10 ani de închisoare

Sunt condamnări grele în dosarul asaltului asupra Capitoliului SUA. 

Un agent de poliţie pensionar din New York a fost condamnat joi la 10 ani de închisoare, la Washington, pentru participarea sa la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021, fiind cea mai aspră pedeapsă pronunţată până în prezent împotriva unuia dintre atacatori, relatează AFP.

Thomas Webster, în vârstă de 56 de ani, a agresat un poliţist şi i-a smuls masca de gaz acestui funcţionar însărcinat cu protejarea clădirii Congresului american.

Scena, filmată cu ajutorul unei camere purtate de victimă, demonstrează violenţa acestor momente şi a permis juriului tribunalului federal din Washington să decidă în luna mai asupra vinovăţiei lui Thomas Webster. Sentinţa a fost pronunţată joi de judecătorul federal Amit Mehta, scrie Agerpres. 

Rudy Giuliani, fostul avocat personal al lui Donald Trump, este vizat de o anchetă privind tentativa de răsturnare a rezultatului alegerilor din 2020 din SUA. 

Procurorii din statul american Georgia i-au spus lui Rudy Giuliani, fost avocat personal al lui Donald Trump, că este vizat în ancheta lor penală pentru tentativă de răsturnare a rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2020 în statul Georgia. Rudy Giuliani a condus batălia legală împotriva rezultatelor scrutinului, informează BBC, conform Rador. 

În timpul unei audieri surpriză din 6 ianuarie 2021 a Comisiei de anchetă, Cassidy Hutchinson, o fostă angajată a Casei Albe, a detaliat acţiunile iresponsabile ale preşedintelui în ziua insurecţiei. Dezvăluiri care s-ar putea dovedi periculoase din punct de vedere juridic pentru acesta din urmă.

"Ancheta Camerei Comunelor privind atacul Capitoliului mizase serios pe Cassidy Hutchinson. Marţi, aceasta din urmă şi-a ţinut promisiunea - şi chiar mai mult", afirmă "Politico" după ce această fostă angajată a Casei Albe a susţinut "ceea ce ar putea fi cea mai terifiantă mărturie despre acţiunile unui preşedinte în exerciţiu din întreaga istorie americană".

"The Nation" titrează astfel: "A fost o lovitură de stat şi Trump a intenţionat pe deplin să o îndeplinească", amintind într-o analiză dură cuvintele alesului republican rebel Adam Kinzinger, membru al comisiei: "Ce prezentăm noi aici poporului american ridică cu siguranţă implicarea preşedintelui la un nivel penal", scrie Rador.

La fel ca majoritatea comentatorilor, corespondentul "New York Times" la Washington, Carl Hulse, reţine mai întâi din această "mărturie directă, explozivă, cinematografică" momentul în care Cassidy Hutchinson, asistentă de multă vreme a şefului de cabinet al Casei Albe, Mark Meadows, "a portretizat un preşedinte turbat de furie", strigând la şoferul său de la Serviciul Secret, "Sunt nenorocitul de preşedinte al Statelor Unite, du-mă la Capitoliu chiar acum!" Acesta tocmai îi explicase că era imposibil să-i asigure siguranţa în mijlocul unei mulţimi înarmate. În faţa acestui refuz, Trump ar fi "încercat atunci să-i ia volanul", şi chiar să-l "sugrume", precizează cotidianul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel