Data publicării:
Capitala intră în reparații. Vezi arterele afectate în această primă fază
Primaria Municipiului Bucuresti, prin Administratia Strazilor Bucuresti, a demarat prima etapa a lucrărilor de reparații ale arterelor din Capitală.
Conform unui comunicat al Primăriei Capitalei sunt vizate de reparații, în perioada 18 martie-26 aprilie, 15 artere după cum urmează: Piața Unirii, str. Popa Nan, str. Academiei, str. Mihai Glinka, Splaiul Unirii (tronsonul cuprins între Șos. Mihai Bravu și str. Nerva Traian), Pasaj Unirii, Pasaj Victoriei, Calea Floreasca, str. Trompetului, str. Imașului, str. Armistițiului, str. Constantin Bălan, str. Cristian Pascal, str. Orșova, b-dul Regiei.
"Menționăm că pe strada Academiei se vor executa și lucrări de reparație a trotuarelor care presupun frezarea și asfaltarea acestora, dar și înlocuirea bordurilor degradate acolo unde este necesar. În ceea ce privește lucrările de reparații, acestea presupun frezarea anumitor segmente de strada și refacerea carosabilului cu 1-2 straturi de mixtura asfaltică, în funcție de necesitate. Precizăm că lucrările se vor desfășura etapizat, pe timpul nopții, iar, acolo unde traficul auto nu este perturbat de lucrari, și pe timpul zilei, numai după obținerea avizului Brigăzii Poliției Rutiere", se arată mai arată în comunicatul de presă.
Vezi și: Investiție. Primăria Capitalei a cumpărat apartamente pentru medici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News