Data publicării:

Capcana din discursul lui Băsescu, despre Ponta și Voronin

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
val-vilcu
val-vilcu

Pe Traian Băsescu îl șochează cel mai tare că discursul lui Ponta sau Antonescu este asemănător cu al lui Vladimir Voronin. El știe ce-o fi discutat la beție, cu Voronin, nu mă interesează nici cât bâiguielile lui Baconschi, după demiterea prin sms.

Iar de șocat, după 16 ani cu Traian Băsescu în diferite guverne, primării și la președinție, nu mă mai șochează nimic. Ceea ce mă îngrijorează este că Vasile Marica are un discurs asemănător cu Traian Băsescu și propaganda acestuia. De câteva luni, Marica aleargă pe la televiziuni să ne spună că întreaga clasă politică e rea, să ne vorbească despre cât rău au făcut politicienii în 20 de ani etc. Ieri, la Dana Grecu în emisiune, susținea că asupra românilor ar cădea un blestem dacă și-ar prigoni toți conducătorii (Cuza, Ceaușescu, Băsescu).  Asta n-ar fi nimic, fiecare e liber să pupe în cur cum se pricepe mai bine. Grav este că asemănările de discurs între Marica și Băsescu au apărut după ce Marica a fost ”ascultat cu tulumba” și un fost coleg l-a denunțat la DNA pe liderul sindical.

De asemenea, mi se pare grav că discursul lui Borbely despre stabilitate și reforme seamănă cu al lui Băsescu, după ce apartamentul soacrei ministrului a fost vizitat de procurori. De asemenea, când vorbesc Pinalti, Falcă, Solomon și alți colegi de-ai lor, parcă aud vocea hârâită a lui Băsescu, citind un comunicat DNA. Până și zâmbetul ghiftiuit al lui Piedone seamănă cu zâmbetul viclean al lui Băsescu, și sunt îngrijorat dacă omul zâmbește fiindcă tocmai și-a luat carnetul de la DNA Pitești.

De ce mă îngrijorează toate astea? Fiindcă Bercea Mondialul nu e anchetat de DNA, ci de DIICOT, așa că sunt puține șanse să-l aud la OTV, explicându-ne cum au venit ultrașii în piață să ceară, de fapt, reforma clasei politice, promovate de Emil Boc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel