Capcana cocktail-urilor și băuturilor alcoolice dulci. Bilic: Abia acum am aflat
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat care este capcana atunci când vine vorba despre consumarea cocktail-urilor și băuturilor alcoolice dulci.
"Alcoolul, bată-l vina! Dorința consumatorilor de a avea produse cu un conținut caloric cât mai mic a determinat până și producătorii de alcool să creeze variante light. În cazul lichiorului de whisky, “light” înseamnă cu 40% mai puțin zahăr. Asta e capcana când vine vorba de cocktail-uri și băuturi alcoolice dulci - pe lângă cele 7 cal/gram din alcool, mai avem și zahărul din siropuri sau suc de fructe. Alcoolul nu este un aliment. Producătorii nu sunt obligați să treacă acel conținut de calorii pe ambalaj.
Puțini consumatori realizează câte calorii are o bere, un pahar de vin sau un cocktail. Abia acum, cu această variantă light, am aflat că 50 ml lichior au 100cal și 6,5g alcool. Deci în varianta clasică avem 200 cal/pahar mic și 400 cal/100ml. Alcoolul este mai eficient decât mâncarea când vine vorba de relaxare. Deci putem să profităm de efectul lui anxiolitic, cu condiția să ne limităm la 1-2 pahare și să nu îl asociem cu mâncare.
Cel mai sigur pentru siluetă este paharul de vin cu 80 cal/125ml. Cât despre crema de whisky, mai bine o punem în cafea… ca să ne bucurăm de gustul bun, fără să ne afecteze silueta. P. S. Varianta light este aproape dublu ca preț față de cea clasică, încă un motiv să bem puțin", a spus Mihaela Bilic.
"Pentru fiecare pahar de alcool consumați două pahare de apă"
"Tot ce e gras și/sau dulce ne dă stare de bine… măcar pe moment. Și mai eficient decât mâncarea este alcoolul, efectul lui anxiolitic și antidepresiv fiind extrem de rapid. E drept că tot pe termen scurt, însă la capitolul randament “costă” mai puține calorii decât mâncarea, iar buna dispoziție este însoțită de relaxare și ușoară euforie…ceea ce zahărul nu poate să facă.
Însă trebuie știut că alcoolul nu este un aliment, ci mai degrabă o substanță toxică pentru organism (ficatul și sistemul nervos sunt cele mai afectate), care pe deasupra mai dă și dependență. O doză mare de alcool (peste 3 pahare) are efect inhibitor, accentuează tristețea și agravează depresia. Nu vă îndemn să vă apucați de băut, dar dacă o faceți vă recomand paharul de vin, ca fiind răul cel mai mic. Iar dacă vinul are și bule (șampanie, prosecco), efectele euforizante sunt și mai rapide (eliberare suplimentară de dopamină).
Sfat suplimentar: pentru fiecare pahar de alcool consumați două pahare de apă, ca să ajutați ficatul să-l elimine din circulație! Fie că e vorba de șpriț (vin îndoit cu apă) sau un pahar de roze cu multe cuburi de gheață, un strop de alcool ne face să vedem viața mai frumoasă. Totul cu numai 80 de calorii", scria Mihaela Bilic, într-o postare mai veche pe Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News