Tabletă
Desktop
Data publicării:
Cannes 2023: Și totuși, nu e pace sub palmieri
Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu | Categorie: Cultura
Johnny Depp și Maiwenn, autoarea filmului Jeanne du Barry, înaintea conferinței de presă
Cu toată intensitatea seriilor de standing ovations cu care Maïwenn și echipa filmului Jeanne du Barry au fost întâmpinate și răsplătite la premiera din seara inaugurării acestei ediții, cu tot entuziasmul stârnit de apariția lui Johnny Depp pe Croazetă (panouri prin balcoane, cu "bun venit", ca în vremurile de glorie), nu e pace sub palmieri.
Cel puțin deocamdată. Vehemența gălăgioasă a actriței Adèle Haenel, angajată, se pare, într-un război pe viață și pe moarte cu sistemul cinematografic francez, a început să facă valuri. Cu puțin timp înainte de deschidere, "Un colectiv de actrițe și actori" (astfel sună autointitularea cât se poate de seacă) a lansat un protest prin care cheamă breasla să i se alăture în "exprimarea profundei indignări și a refuzului de a păstra tăcerea în fața poziționărilor politice afișate de Festivalul de la Cannes".
Până la ora la care am urmărit numărul semnăturilor se strânseseră 123, dintre care trebuie să spun că nu am recunoscut decât câteva nume : Anna Mouglalis, Julie Gayet, Romane Bohringer, Marianne Denicourt, Clotilde Hesme. "Refuzăm - se scrie- să fim asociați cu deciziile luate în ultima vreme. Așternând covorul roșu la picioarele bărbaților și femeilor care agresează, festivalul trimite un mesaj potrivit căruia, în țara noastră, putem continua să fim violenți fără teama de a fi pedepsiți, ea, violența fiind acceptabilă în spațiul creației".
Finalul mesajului are un ușor aer de amenințare: "Vocea noastră abia acum începe să se audă". Adeziune din partea unora, dar și nedumerire, perplexitate din partea altora. Unii își mărturisesc neputința de a înțelege proporțiile mâniei, ale respingerii de-a valma a cinematografului, cu toți cei care îl fac și îl văd. Nu lipsesc nici bănuielile unei subterane dezamăgiri trăite de protestatara numărul unu acum patru ani, la Cannes, când filmul în care juca,
Catherine Deneuve și fiica ei, Chiara Mastroianni, au inaugurat cea dea 76-a ediție
Portret de la jeune fille en feu al Célinei Sciamma, pe atunci partenera sa de viață, nu a fost distins decât cu Premiul pentru scenariu. În sfârșit, cum-necum, amintita scrisoare deschidea, subversiv, drumul unei alt scandal. Incluzând în rândul incriminaților și pe "femeile agresoare", degetul acuzator se îndrepta și către cealalată cineastă franceză, plasată și ea la început de festival, de data aceasta în Competiție: Catherine Corsini, cu al său Le retour.
Nu știu dacă situarea în capul programării a unui film adăugat selecției în ultimul moment, al cărui potențial exploziv era cunoscut, a fost inspirată. Poate ar fi fost nevoie de lăsarea cortinei, fie și pentru un scurt răgaz, peste necazurile breslei, pentru a trăi, totuși, omeneasca emoție a unui început de sărbătoare, pentru mulți, poate prima adevărată după șovăiala celor două ediții postpandemice.
Poate ar fi trebuit să și se îngăduie celor sensibili la dramele timpului nostru o mai lungă adăstare în tulburătorul momernt dăruit de Catherine Deneuve care a recitat pe scenă versurile poetei ukrainene de mulți uitată, Lesia Ukrainka : "Nu mai am nici bucurie, nici libertate. Mi-a rămas doar speranța că într-ozi mă voi întoarce în frumoasa mea Ukraină". Experimentata Deneuve a fost atât de emoționată încât o clipă a uitat gestul următor, ritualul declarării deschiderii oficiale a celei de a 76-a ediții. Poate că și cei care s-au plimbat cu plăcere, in imaginarul lor, prin Versailles-ul din filmul lui Maiwenn ar fi dorit să nu se despartă prea repede de lumea pudrată, cu peruci până la cer, îmbrăcată cu eleganța știută a Casei Chanel, inclusiv de Johnny Depp, vorbind o franceză onorabilă.
Johnny Depp salutându-și fanii
Rămâne în seama criticilor să se întrebe, mai fățiș sau mai pe ocolite de ce o cineastă cunoscută pentru stilul ei nervos a fost sedusă de lâncezeala "filmelor de curte". În mod sigur ne este greu să-i înțelegem obsesia pentru personajul du Barry, obsesie pe care a târât-o după ea vreme de 17 ani, ca într-un fel de conviețuire cu propriile fantasme. Dar așa cum se întâmplă adeseori cu toate marile festivaluri, a căror miză atârnă atât de greu, a fost de ajuns un alt film da data aceasta din Competiție, în cazul de față tot o producție franceză,
Le retour, de Catherine Corsini, pentru a ne scutura de frazele care încep cu pioasele poate și dacă. S-a scris mult despre Corsini al cărei film, reamintesc, a fost adăugat selecției la capătul unor dispute în care a fost implicat și CNC-ul francez. Thierry Frémaux a fost obligat să-l retragă, după ce inițial autoarea fusese anunțată. S-a întâmplat că un mail anonim, trimis instituțiilor cinematografice și festivalului, lansa acuzația de "hărțuire, violență verbală și fizică, umilire și alte comportamente cel puțin inadecvate", manifestări înregistrate în timpul filmărilor.
CNC a pus gaz pe foc, amintind că autoarei i-au fost retrase o parte din subvenții în momentul în care s-a dovedit că a introdus în film o scenă inexistentă în scenariul aprobat, mai exact câteva imagini ale unei minore masturbându-se. O anchetă a adus o oarecare lumină, se pare suficientă pentru a organizatorii festivalului să-l reincludă pe lista filmelor competitive ale țării gazdă, la o săptămână după tradiționala conferință de presă din aprilie, când este anunțată întreaga selecție oficială. Orice se poate spune despre debutul acestei ediții, dar de plictistit nu se poate plânge nimeni, cu două cineaste furtunoase în fruntea marșului. 1
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
