După delirul bășcăliei din filmul lui Ölstlund Triangle of Sadness am aterizat în înfriguratul, agitatul colț de Transilvanie contemporană din R.M.N. –ul lui Cristian Mungiu. Amândoi deținători de Palme d’or, amândoi aspiranți la includerea în clubul select al celor de două ori « palmați ».
Nu spun vorbă în vânt. Criticul numărul unu al ziarului Le Monde se întreba dacă nu cumva Mungiu a inventat un sistem de a atrage ca un magnet premiile prestigioase. Revin la amintitul bal, în care suedezul, devenit între timp ceea ce promitea, un Terminator al societății căreia îi spune pe nume, capitalistă, lăsând la o parte drăgălășeniile vocabularului, de genul lui postindustrială, nu o vede altfel decât înecată în propriile ei mizerii fiziologice. Öslund continuă lucrarea începută de Marco Ferreri în 1973 în La Grande Bouffe, numai că ceea ce în epocă a fost numit scandalul fecal, astăzi nu mai are aura provocării fără limite.
Am văzut multe între timp, așa încât alegoria yachtului de lux zgâlțâit de furtună, spre disperarea pasagerilor săi, rămâne doar un bun prilej de a ne distra pe seama lor, prinși în cușca aurită a croazierei. Spaimele tăvălite în grotesc trec pe lângă noi, concurate de hazul enorm al întâlnirii dintre un oligarh rus (Zlatko Burici) și comandantul vasului (Woody Harrelson), amândoi beți, dar nu îndeajuns încât să nu pună la cale o farsă monstruoasă: călătorii sunt anunțați prin microfon de schimbarea direcției vasului, orientat subit către Cuba, întrucât « comandantul este comunist ».
Cadru din filmul R. M.N.
Trec în cascadă fantomele literaturii politice, citate celebre care au traversat epoci, glume cu carieră bogată (« Cum recunoști un comunist? Îi citește pe Marx și pe Lenin. Dar un anticomunist? Ăsta înțelege ceea ce citește”). Este partea mediană a filmului, cea mai bine controlată, ceea ce nu se poate spune și despre capitolul cu numărul trei, trezirea din catastrofa reală, eșuarea câtorva personaje pe un pământ necunoscut.
Cineastul nu a schimbat ținta, ba mai mult, a adăugat atacului său un avertisment voalat, în care recunoaștem, dacă vrem, o altă referință cinefilă, de dată mai recentă, Paraziții lui Bong Joon-ho. Rolurile se inversează, oropsiții – să le zicem așa – clasa de jos ,preiau frâiele conducerii în mica grupare a celor salvați, fosta curățătoare de toalete dictează, trăiește după normele foștilor săi stăpâ ni, ba își ia și un gigolo, umilindu-l. Utopie pentru unii, distopie pentru alții, excesiv prelungită poate, ceea ce nu a împiedicat despărțirea jubilatoare de film.
Cu ultimul hohot de râs în minte, am intrat la proiecția destinată cineastului nostru. Ne-am scuturat cât am putut de repede de remanența imaginilor sardonicului Östlund pentru a admira debutul filmului, lunga alergare prin pădure a unui copil, renunțarea, întoarcerea din drum, imboldul unei întrebări, de ce. Ceea ce pare a fi o modă în discursul narativ al cinematografului de azi, plantarea genericului, impunerea unui al doilea început, alungă înfiriparea emoției. Îmi amintesc că Truffaut ne îndemna să ne imaginăm un roman al cărui titlu apare scris după lectura primelor pagini. O, dar cine mai poate concura libertățile ecranului?
Vezi și: Cannes 2022: Gérard Philipe. Un prinț pe care l-am iubit foarte mult
Într-un fel, poate că Mungiu avea nevoie de o descindere brutală în miezul simptomatic al filmului, cu imaginile oilor decapitate ca la carte într-un abator modern. Vom asista la o poveste deloc protectoare, pe care o știm din viața de fiecare zi și pe care au înțeles-o și spectatorii străini: izbucnirea resorturilor violenței, ale intoleranței, ale respingerii altuia, reacții bine mascate uneori, din rațiuni circumstanțiale.
Paradoxul dramatic al filmului este că toată această încleștare a neadmiterii străinului este proiectată într-o geografie a multietnicității, într-un capăt de Transilvanie unde se vorbește și româna, și maghiara. Mai mult. Într-un loc în care forța de muncă s-a micșorat prin plecarea oamenilor în străinătate.
Acolo unde și ei sunt, la rândul lor, străinii altora. Asta pare a fi o altă poveste, departe de înțelegerea localnicilor. Toleranța lor are limite geografice. Angajarea a doi brutari sri-lankezi (mic fapt consemnat de ziare) declanșează chiar metaforele rasismului: pâinea va ieși neagră din mâinile lor.
Pasagerii de lux din Triunghiul tristeții
Având la îndemână titlul filmului, R.M.N., filmul a fost decodat cu ușurință ca o scanare a răului, a pulsiunilor violente ale naturii umane. Lungul plan-secvență al comunității convocate pentru a condamna străinul, de 17 minute, zic unii – nu am cronometrat - a fost îndelung comentat, el fiind, de altfel, și un fel de rezumat expozitiv al încercărilor socio-politico-administrative prin care trece astăzi societatea noastră.
M-a surprins absența din presa momentului, atât de atentă la ceea ce spune filmul, mai puțin la cum spune, comentariile privitoare la strategiile autorului, la simetriile sale narative, la tipul de a tăia brusc un plan dur pentru a-l îmblânzi prin intermediul muzicii. Pentru prima oară auzim într-un film de Cristian Mungiu sonuri melancolice, de violoncel, în cazul de față.
șșNu știu cât de motivat este hobby-ul eroinei interpretate de minunata actriță Judith State, violoncelul, și mai ales, fixația pentru melodia din In the Mood for Love, filmul lu Wong Kar-wai. Nimic din backgroundul ei nu șoptește ceva. Dar cine mai are azi urechi pentru micile visări, într-o lume copleșită și pervertită de social? De altfel, ziarului Libération, într-o cronichetă nefavorabilă – fiecare cu libertatea lui - se și întreabă dacă nu cumva președintele juriului se va îndrepta către acolo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Noi reguli în aeroporturile din România, din 31 martie. Poliția de Frontieră explică ce se schimbă odată cu intrarea în Schengen aerian