Cannes 2019. Jocul prezicerilor
Cu o săptămână înaintea anunțării selecției oficiale (joi 18 aprilie, ora 11), prezicerile, bănuielile în ceea ce privește structura ediției cu numărul 72 a festivalului de pe Croazetă sunt mai încinse decât oricând.
Cannes-ul a fost întotdeauna ținta curiozității, a pariurilor, jocurile de acest tip apropiindu-l mai mult de Oscar decât de Veneția sau Berlin. Chestiune de aură, de mitologie. Încă de acum trei luni au început să circule primele posibile titluri selecționabile, pescuite dintr-un bazin ce cuprindea, la ora aceea, peste o sută de nume de autori și filme, exercițiile succesive reducându-le, treptat, la 40-50. Trebuie să amintim, din capul locului, că numele a doi cineaști români s-au aflat de la început pe toate listele, ei fiind, cum probabil mulți se așteaptă, Cristi Puiu cu The Manor House (voi cita titlurile lor așa cum circulă ele în presa internațională, în engleză) și Corneliu Porumboiu cu The Whistlers (fost Gomera).
Cristi Puiu: Ne întâlnim la Cannes
În presupunerile multora se află și Heidi al lui Cătălin Mitulescu. Întrebarea numărul unu căreia comentatorii au vrut să-i afle un răspuns cu acoperire a fost legată de raporturile festivalului cu platforma Netflix. Nimeni nu a uitat că anul trecut, la presiunea industriei cinematografice franceze, delegatul general Thierry Frémaux a fost nevoit să-i întoarccă spatele, lăsând, astfel, să-i alunece printre degete Roma lui Cuaron, deși, culmea ironiei, chiar el, Frémaux, îl îndemnase pe cineastul mexican să aducă pe ecran propria copilărie. Parcursul ulterior al multpremiatului film, victorios mai întâi la festivalul de la Veneția, este bine cunoscut.
Va repeta Cannes-ul și anul acesta nu prea fericita întâmplare? În opinia unor critici bine plasați pentru a fi informați, este vorba despre cei de la revista Variety, biblia industriei cinematografice americane, relațiile nu s-au îmbunătățit. Ceea ce înseamnă că, în cazul în care Scorsese va fi gata cu The Irishman, filmul-eveniment, cu cele patru stele, De Niro, Pacino, Joe Pesci și Harvey Keitel, el nu va face mândria festivalului francez. Se pare, însă, că discuțiile cu directorii Netflix, Ted Sarandos și Scott Stuber, nu s-au încheiat. Dacă arta sau tehnica ghicitului își va dovedi puterile, atunci Croazeta va avea privilegiul de a proiecta, în premieră, mult așteptatul film al lui Tarantino Once Uopn a Time in Hollywood, despre cazul Manson (uciderea actriței Sharon Tate, soția lui Polanski, în 1969) cu Leonardo DiCaprio și Brad Pitt.
Leonardo DiCaprio și Brad Pitt în prima fotografie oficială a filmului lui Tarantino
Se zvonește cum că această reală lovitură pentru un mare festival ar urma să fie programată chiar în ziua în care Tarantino va sărbători cei 25 de ani câți au trecut de la consacrarea cineastului cu Pulp Fiction, încununat cu Palme d' Or. Nu este exclus, după cum sunt aproape convinși cei de la publicația Hollywood Reporter ca aceasta să nu fie singura izbândă.
The Rocketman, un "hybrid biopic musical" despre Elton John, în regia lui Dexter Flatcher (cel care a terminat Bohemian Rhapsody, după înlăturarea lui Brian Singer) este un titlu care poate atârna greu. Versantul american pare a fi bine acoperit. Europa este în cărți cu cineaști obișnuiți la Cannes, unii deținători de Palme d' Or, chiar de câte două, precum belgienii - frați Dardenne sau Ken Loach. Filmul Ahmed al celor dintîi pare ancorat în plină realitate a zilelor noastre - radicalizarea islamică a unui tânăr. O dramă socială se anunță și noua creație a englezului, Sorry, We Missed You. Nu lipsește un alt frecvent selecționat cum este și Pedro Almodovar, cel care trece mai mereu pe lângă Palme d' Or.
Poate, poate, anul acesta, prezența lui cu Dolor y gloria (cu Xavier Bardem și Penelope Cruz), fiind de mulți întrezărită. Se spune că ar fi cel mai intimist film al său. Ar fi, desigur, prea frumos dacă și celălalt mare nume spaniol, Alejandro Amenabar și filmul său Mientras dura la guerra ar poposi la Cannes. Dacă maestrul italian Marco Bellocchio se va regăsi pe lista selecționaților, cu Il traditore, ar fi pentru a șaptea oară când concurează. Este ușor de presupus că, în ceea ce privește candidații țării gazdă, prima întrebare gata să o rostească mai toți are în vedere numărul femeilor regizor, după criticile de care a avut parte, anul trecut, delegatul general.
Corneliu Porumboiu: Sperăm să-i vedem filmul în marea competiție
Se presupune că, de data aceasta, Thierry Frémaux va fi mai prudent, drept care, lista franceză a prezicerilor alătură nume mai mult sau mai puțin cunoscute, Céline Sciamma, Rebecca Zlotowski, Alice Winocour. Cred că mai degrabă incită spiritele navigarea sub pavilion francez a japonezului Hirokazu Kore-eda, deținătorul de anul trecut a Palme d' Or. Pe afișul filmului său La vérité se află numele celor două mari celebrități, Catherine Deneuve și Juliette Binoche.
După cum, tot într-o posibilă serie a excepționalului, ar putea fi inclusă și îndrăzneala lui Claude Lelouch de a reveni, după 53 de ani, asupra poveștii din Un bărbat și o femeie, filmul cu care cucerea la Palme d' Or în 1966. Anouk Aimé și Jean-Louis Trintignant au acceptat antrenarea în aventura numită acum Les plus belles années. Speculațiile nu au ocolit multe alte nume.
Nu ar fi exclus să vedem, unele dintre ele, printre autorii bine "ghiciți", precum Jim Jarmush, Zhang Yimou (dacă trece de hopul cenzurii chineze), Pablo Larain (Chile), Malgorzata Szumanowska (Polonia), Kantemir Balagov, nouă stea a cinematgrafului rus, Elia Suleiman (Palestina), Runar Runarson (Islanda), Atom Egoyan (Canada). Ziariștii visători și l-ar dori și pe Terrence Malick, cu Radegund (sau Hidden Life), început acum trei ani. Un bob zăbavă. Mult nu mai e și vom afla.
Vezi si: Cannes 2019: Ciro Guerra va prezida juriul secţiunii Semaine de la Critique
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News