Cannes 2019: Ciro Guerra va prezida juriul secţiunii Semaine de la Critique
Cineastul columbian Ciro Guerra va prezida juriul celei de-a 58-a ediţii a Semaine de la Critique, au anunţat marţi organizatorii acestei secţiuni paralele din cadrul Festivalului de Film de la Cannes.
Cu o filmografie alcătuită din patru scurtmetraje şi patru lungmetraje, Ciro Guerra a realizat o operă cinematografică extrem de personală, ce oferă spectatorilor o nouă viziune asupra Columbiei, fiind martor al unei generaţii care doreşte să îşi reînsuşească spaţiile de odinioară. 'Am crescut ca prizonieri ai oraşelor. Oraşe pline de violenţă, de nesiguranţă, de inegalităţi şi de sărăcie.
Generaţia actuală încearcă să revină la spaţiile sale abandonate şi să caute în ele o identitate veritabilă', a declarat cineastul columbian. După un prim film turnat în alb negru, 'La sombra del caminante', în care textura onirică a stilului său cinematografic a marcat imediat publicul internaţional, Ciro Guerra a fost selectat în secţiunea Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes din 2009 cu al doilea lungmetraj al său, 'Los viajes del viento', despre care cineastul a spus că reprezintă 'o călătorie spre început, spre spirit, spre sufletul nostru'.
Al treilea lungmetraj al său, 'El abrazo de la serpiente', este o experienţă senzuală în care cineastul columbian a realizat un dialog între diferite culturi. Această peliculă a câştigat trofeul Art Cinema în secţiunea Quinzaine des Realisateurs de la Cannes, în 2015, şi a devenit apoi primul lungmetraj columbian care a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.
Cel mai recent lungmetraj regizat de Ciro Guerra, 'Pajaros de verano', un fel de rezumat cosmic despre naşterea cartelurilor de droguri în deşertul Guajira, a fost prezentat în deschiderea secţiunii Quinzaine des Realisateurs în 2018. Ciro Guerra se află în prezent în etapa de post-producţie cu al cincilea lungmetraj al său, o adaptare după un roman scris de J.M. Coetzee (laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2003), 'Waiting for the Barbarians', în a cărui distribuţie se regăsesc actori celebri, precum Johnny Depp, Mark Rylance şi Robert Pattinson.
Trofeul Grand Prix Nespresso decernat de juriul secţiunii Semaine de la Critique
Juriul secţiunii Semaine de la Critique va decerna trofeul Grand Prix Nespresso pentru cel mai bun lungmetraj, premiul Decouverte Leitz Cine pentru scurtmetraj şi Premiul Fundaţiei Louis Roederer pentru cel mai bun artist debutant. Juriul din acest an, prezidat de Ciro Guerra, este completat de actriţa franco-britanică Amira Casar, producătoarea franceză de origine daneză Marianne Slot, jurnalista belgiano-congoleză Dija Mambu (care este şi critic de film) şi scenaristul şi regizorul italian Jonas Carpignano.
Ediţia din acest an a secţiunii Semaine de la Critique se va desfăşura în perioada 15 - 23 mai. Filmele selectate în Semaine de la Critique 2019 vor fi anunţate online pe 22 aprilie. Consacrată descoperirii noilor talente din industria cinematografică, această secţiune, înfiinţată în 1962, selectează doar cineaşti aflaţi la primul sau la al doilea lungmetraj din filmografiile lor. Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 14-25 mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News