Data publicării:

Cannes 2019. Cătălin Mitulescu - ieri concurent, azi membru în juriu

Autor: Magda Mihăilescu | Categorie: Cultura
WhatsApp
Cătălin Mitulescu, singurul student român selecționat de două ori consecutiv în secțiunea Cinéfondation
Cătălin Mitulescu, singurul student român selecționat de două ori consecutiv în secțiunea Cinéfondation

Cu o sintagmă dragă francezilor, am putea spune că între regizorul, scenaristul, producătorul Cătălin Mitulescu și Cannes există "o frumoasă poveste de dragoste", scrie criticul de film Magda Mihăilescu.

A fost singurul student român selecționat de două ori consecutiv în secțiunea Cinéfondation ( Bucuresști-Viena 8:15 în 2001 și 17 minute întârziere în anul următor), pentru ca în 2004 să fie cel dintâi câștigător al unei Palme d 'Or pentru scurt metraj după revoluție, filmul său Trafic situându-se, astfel, în seria deschisă de Gopo în 1957 cu Scurtă istorie și continuată în 1969 de Mirel Ilieșiu cu Cântecele Renașterii.

În 2006. primul lung metraj semnat de Cătălin Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii, îi aducea protagonistei Dorotheea Petre onoarea de a fi prima actriță premiată în cadrul secțiunii Un certain regard, președintele juriului de atunci, cunoscutul cineast american independent Monte Hellman mărturisindu-și entuziasmul de a fi văzut "un amazing actress". La actuala ediție, a 72-a, îl vom întâlni pe Cătălin Mitulescu (47 de ani) în calitate de jurat al secțiunii Scurt metraj și Cinefondation, prezidată de regizoarea franceză Claire Denis.

Vezi si: EXCLUSIV Cannes 2019. Un film care trezește morții deschide festivalul

În exclusivitate pentru DCNEWS, cineastul ne-a declarat: "Sunt bucuros să mă întorc la Cannes, dar, mai ales, sunt emoționat la gândul că regăsirea se va petrece într-un spațiu drag inimii mele, care include secțiunea Cinéfondation, acolo unde am debutat ca student acum aproape 20 de ani. Mă așteaptă o cu totul altă experiență, aceea de a descoperi tineri cineaști de viitor printre cei 11 autori de scurt metraje și 17 studenți cu filmele lor de școală".

Din păcate, adaug eu, printre ei nu se află niciun conațional. Cătălin MITULESCU - Réalisateur, scénariste & producteur – Roumanie Cătălin Mitulescu est né à Bucarest, en Roumanie, en 1972. Ses films d'école Bucarest-Wien 8:15 et 17 minutes de retard sont sélectionnés à la Cinéfondation en 2001 et 2002. Il reçoit la Palme d'or du court métrage pour Traffic en 2004.

En 2006, son premier long métrage, Comment j'ai fêté la fin du monde, est invité à Un Certain Regard et remporte le Prix d'Interprétation féminine. Loverboy, son deuxième film, est présenté en première mondiale à Un Certain Regard 2011 puis gagne des prix à Sarajevo et Vilnius. Son troisième long métrage, By the Rails, a sa première internationale à Karlovy Vary en 2016 et obtient une Mention spéciale. Il a récemment achevé Heidi, son quatrième film, dont la sortie est prévue en 2019. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel