Data publicării: 16.05.2014 09:09

Cannes 2014: Frumusețea naturii răzvrătite

Autor: Corespondență specială de la Magda Mihăilscu | Categorie: Lifestyle

Totul e bine când se termină cu bine. S-a împrăștiat parfumul de scandal stârnit de filmul din seara inaugurală care, oricum, era în afara competiției.

Familia Grimaldi a rămas la ale ei, proprietarul singurului cinematograf, Sporting, din țărișoară a hotărât să nu difuzeze Grace de Monaco, din solidaritate cu suveranii, ziariștii de scandal au profitat scormonind puțin prin gunoaiele meseriei lor (ce să vezi, prințesei îi cam plăcea Dry Martini și nu a fost chiar o sfântă) apoi s-au potolit. Până și temutul producător Harvey Weinstein, nemulțumit de montajul final, după ce anunțase că nu va distribui filmul în SUA (nici el nu a onorat premiera) s-a răzgândit. Cred și eu, când a văzut cât de cerut este în lumea largă : distribuit pe 530 de ecrane în Franța, 350 în Italia, peste 3000 în China.Puțin îi pasă industriei de mofturile criticilor care au strâmbat din nas în fața « supei à la Grimaldi », cum scria Libération.

În sfârșit, festivalul a început, de fapt, ieri, odată cu primul film din competiție, Mr.Turner, al lui Mike Leigh, unul dintre cineaștii englezi de mare calibru care, alături de Stephen Frears și Ken Loach țin piept asaltului hollywoodian. Și el este un obișnuit al Cannes-ului de unde, în 1996 a plecat cu Palme d'Or și premiul Fipresci pentru Secrete și minciuni.

Citește și: Cannes 2014. Nicole Kidman: "Evident, nu mă voi mărita niciodată cu un prinț..."

Mr. Turner este un domn masiv, greoi, supărat parcă pe toată omenirea. Mârâie tot timpul iar uneori, dacă nu are chef să scoată un cuvânt, ai impresia că grohăie. Nu e de mirare că, atunci când pictează, pentru că aceasta îi este meseria, scuipă direct pe pânză, pentru a dilua vopseaua. Numele lui întreg este J.M.W. Turner, nimeni altul decât marele artist care a anticipat impresonismul și, spun specialiștii, poate întreaga pictură a secolului XX. Nimic din romantismul iconografiei transmise prin timp.

Filmul evocă, de altfel, ultimii săi douăzeci și cinci de ani 1755-1851, un timp al chinului de a-și perfecționa arta, al îndoielelor, deși confirmarea geniului său nu mai putea fi clintită. Incapabil să se descurce cu cele ale existenței, dependent de tatăl său până la o vârstă inaintată și de o guvernantă ciudată, aproape târându-se prin viață, urs ieșit din vizuina sa doar de dragul călătoriilor în căutarea apelor învolburate, a vrăjmășiei mărilor, a norilor incendiari, personajul strivește ecranul.

Altă variantă mai blândă ar fi fost de neimaginat, atâta vreme cât omul a fost lăsat în seama unuia dintre actorii-fetiș ai lui Mike Leigh, masivul actor, și la propriu, și la figurat, Timothy Spall. Abia acum, văzând filmul, am înțeles mai bine de ce John Ruskin (criticul pe care, între noi fie vorba, cineastul îl ironizează cam fără milă, ca și pe rivalul lui Turner, Constable) sunea că nu cunoaște un alt artist care să fi studiat natura cu mai multă înverșunare. Într-o scenă de o măreție sălbatică, pictorul se leagă precum Ulysse de catarg, pentru a nu fi doborât de valurile a căror apropiere dorea să o simtă cu toată ființa.

Citește și: Cannes 2014-Cronica unei selecții bănuite. Un mare absent: Emir Kusturica

Filmul a beneficiat de toate avantajele camerei numerice Alexa și de alte tehnici sofisticate, pentru a aduce pe ecran lumina specifică lui Turner, a unui artist ale cărui ultime cuvinte au fost „Soarele este Dumnezeu" Și, uneori, chiar avem sentimentul că suntem în plină, paradoxală primejdie a luminii.

Timothy Spall a spus-o cum nu se poate mai frumos la conferința de presă: „A fost pictorul sublimului, nimeni nu a captat ca el frumusețea naturii răzvrătite". Protagonistul lucrează mult de-a lungul filmului, cu poftă, cu sălbăticie, uneori, ca și cum și-ar da duhul. De mult doream să întreb un actor cum se petrec lucrurile, din punct de vedere strict tehnic. Cum ajunge să mânuiască pensula pentru a fi credibil în chip de pictorul cutare. De fapt, răspunsul nu putea fi decât unul singur: luând lecții. Spall a frecventat de trei ori pe săptămână un profesor care l-a ajutat să imite stilul, „mișcările vorace" ale pictorului.

Competiția a început bine, printre altele și cu o posibilă candidatură la Premiul de interpretare masculină. Spun „posibilă" pentru că mai sunt atâtea filme care, venind în avalanșă, se înghit unele pe altele.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News