La conferințele de presă trăim tot felul de stări. De curiozitate, de nerăbdare, de amuzament, de admirație, uimire, grabă, mai rar de emoție. Poate doar nou sosiții care cred că l-au prins pe Dumnezeu de un picior dacă îl văd pe Leonardo DiCaprio în carne și oase.

Am trecut și eu pe acolo, cu mulți ani în urmă. Ieri însă, la întâlnirea cu Michel Douglas, după terminarea filmului Beyond the Candelabra (francezii i-au zis Ma vie avec Liberace) au năvălit emoțiile peste noi, în momentul în care protagonistului, Michael Douglas, i-au dat lacrimile, mulțumindu-i regizorului Steven Soderberg și întregii echipe „pentru acest cadou, venit după lupta mea cu cancerul. Vă rog să mă iertați”. Toată sala l-a aplaudat.

La 68 de ani și după multă suferință, fiul lui Kirk Douglas cu care seamănă tot mai mult, s-a aruncat într-un film greu, o compoziție somptuoasă, dar pe muchie de cuțit. De nerecunoscut în sclipirea tonelor de cristale („eu susțin toată industria de strassuri a Austriei”, obișnuia să spună personajul) ce împodobesc hainele numai mătăsuri, dantelării și blănuri ale eroului său: starul kitsch al anilor 50 – 70 Liberace, pianist extravagant care nu cânta pe scenă decât la lumina unor imense candelabre, întinerit de operații estetice, înconjurat de tineri gay, într-un palat adevărat monument al aceluiași kitsch, cu coloane ionice și oglinzi ca la Versailles.

Altfel, iubește și suferă ca orice ființă umană, poate cu ceva mai multe capricii, investește și bani și pasiune și generozitate într-o dragoste secretă, alterată de gelozie, crize, trădări. Amant, fiu, fratele pe care l-a pierdut și pe care îl obligă să se opereze pentru a semăna cu cel dispărut, tânărul Scott, interpretat de Matt Demon, are candoarea novicelui și, deopotrivă ambiția parvenitului, dar atașamentul pentru nesăbuitul Liberace îl salvează.

Totul este fără măsură în acest film, luxul deșănțat, voitul prost gust spoit cu aur, dorințele, spaimele, partiturile de pian, doar jocul celor doi este strunit, pentru a nu plonja în caricatura gay atât de amenințătoare în astfel de cazuri. Așa năpădit de cristale cum este, de parcă ar fi un candelabru răsturnat, Michael Douglas pare coborât dintr-o fantasmă a unui vis imposibil. Criticul de la New York Times i-a prezis premiul de interpretare. Răspunsul actorului: „Nu am jucat pentru premii, mi-am făcut doar datoria”.

Și pentru că avenit vorba de replici. Bineînțeles că nu au lipsit la conferința de presă nici întrebările mai îndrăznețe. „Cum este să joci cu Michael Douglas în pat?”, l-a întrebat cineva pe Matt Demon. „Nu e nicio diferență între a fi cu el sau cu Sharon Stone”. Apropo de aceasta din urmă. A venit la Cannes pentu a fi alături de partenerul ei de acum mai bine de douăzeci de ani, când au incendiat festivalul cu Basic Instinct.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News