Cannabis, cocaină și zeci de mii de euro, în două colete, la Maramureș / Cultură de cannabis, descoperită în Argeș
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Polițiștii S.C.C.O. Maramureș și procurorii DIICOT B.T. Maramureș au descoperit cannabis, cocaină și zeci de mii de euro, în două colete. / Inspectoratul General al Poliției Române a mai anunțat, astăzi, o percheziție efectuată în județul Argeș. Patru bucureșteni ar fi cultivat cannabis în localitatea Lerești.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - B.T. Maramureș, au descoperit cannabis, cocaină și zeci de mii de euro, în două colete. O persoană a fost arestată preventiv, pentru 30 de zile, anunță IGPR. 

'La data de 24 august a.c., în județul Maramureș, două persoane ar fi ridicat două colete, de la o societate de transport, care efectuează curse regulate externe. În urma controlului, în unul dintre colete, polițiștii au descoperit un kilogram de substanță vegetală de culoare verzuie, cu miros înțepător, susceptibilă a fi canabis, iar, în celălalt pachet, 59,2 grame de substanță pulverulentă, de culoare albă, susceptibilă a fi cocaină, precum și 40.200 de euro.

Bunurile descoperite au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

În urma probatoriului administrat, față de o persoană, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore. Ulterior, instanța a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a acesteia. 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și al polițiștilor de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației', arată un comunicat de presă al IGPR. 

2. Foto: IGPR... (droguri_maramures_46286400.jpg)

3. -imagine fara descriere- (droguri_maramures2_36511600.jpg)

Astăzi, s-a descins în județul Argeș. Patru bucureșteni ar fi cultivat cannabis în localitatea Lerești 

'Astăzi, 26 august, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat o percheziție domiciliară, în localitatea Lerești, la o locație frecventată de patru persoane, bănuite de trafic de droguri de risc.

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna mai 2021 și până în prezent, patru persoane, cu vârste cuprinse între 33 și 65 de ani, cu domiciliul în București, ar fi cultivat cannabis, în localitatea Lerești și l-ar fi comercializat, în județul Argeș și municipiul București.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite mai multe plante de cannabis, fragmente de substanță vegetală, precum și instalații artizanale de creștere a plantelor.

Cele patru persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, pentru audieri.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. 

La activități au participat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.', arată un alt comunicat al IGPR. 

4. Foto: IGPR... (cultura_cannabis_30551100.jpg)

5. -imagine fara descriere- (cultura_cannabis2_36093900.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel