Canicula, un real pericol, mai ales pentru vârstnici. Dr. Simin Florescu, avertisment: Șocuri extreme! Se poate manifesta ca o encefalită
Doctorul Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase "Victor Babeș", avertizează că această perioadă de caniculă poate fi foarte periculoasă.
Atât meteorologii, cât și medicii, trag mai multe semnale de alarmă în legătură cu avertizarea tip Cod Roșu care va cuprinde România. Seniorii se pot confrunta cu o patologie periculoasă în timpul caniculelor. Creierul uman, la un moment dat, nu mai face față cu reglarea temperaturii corporale. Astfel, apar diverse manifestări, și mulți dintre cei care se confruntă cu astfel de fenomene cred că este vorba de o boala infecțioasă. De fapt sunt, manifestări febrile, care pot fi confundate cu infecțiile. Pot fi tratate și la Spitalul de Boli Infecțioase. Unul dintre principalele motive ar fi legat de experiența instituției în ceea ce privește bolile tropicale din diferite regiuni ale lumii, care au similitudini cu această patologie.
Doctorul Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase "Victor Babeș", a avut o intervenție la Antena 3 CNN, unde a explicat care sunt semnele acestei patologii și ce pot face vârstnicii pentru a se proteja.
"Din păcate am început să vedem aceste probleme încă din anii trecuți"
"Da, într-adevăr, există aceste manifestări în momentul în care un om este expus la temperaturi extreme. Poate vă întrebați de ce vorbește cineva de la "Boli Infecțioase" despre acest aspect, dar în cadrul spitalului noi ne ocupăm și de patologie tropicală. Aceste manifestări, tulburări de căldură, prin expunere la temperaturi extreme, reprezintă o patologie destul de frecvent întâlnită. Din păcate am început să vedem aceste probleme încă din anii trecuți, când am avut zeci de cazuri, foarte mulți vârstnici cu deficiențe pe sistemul nervos central. Asta se datora unor șocuri extreme pe fond termic.
Se poate manifesta ca o encefalită, fiind ușor de confundat cu așa ceva. Este reprezentată de o febră foarte mare, tulburări de conștiență, dezorientare, cefalee, vărsături. În unele cazuri se poate ajunge, din păcate, și la deces. Sunt pericole reale pe care trebuie să le prevenim. Îi avertizăm pe cei în vârstă să stea cât mai puțin la soare, să se adăpostească și să se hidrateze", a spus doctorul Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase "Victor Babeș".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News